Victor Metea din Ileni și Ion Gavrilă (Moșu) din Gura Văii s-au retras spre Dumbrava Vadului după ce au fost hăituiți prin munți flămânzi și înfrigurați. Victor făcuse pneumonie și cu greu procurase o doză de penicilină cu care s-a tratat. Sperau ca în poiana cu narcise să fie în siguranță, dar n-a fost așa. În Dumbravă era lume multă, era festivalul florilor, sărbătoare devansată de comuniști pentru a nu mai coincide cu praznicul Sfinților Constantin și Elena. Așa se face că Victor și Moșu erau încercuiți în dumbravă.
- „Am scos cartea de rugăciuni şi am început să mă port ca omul ce face lectură. Numai că nu citeam, ci mă rugam. Victor se prefăcea că pescuieşte. În Poiană se auzeau bubuituri de tobe, cântece de fanfară, chiuituri din gură. Pe vreo scenă, tinerii din sate cântau şi jucau pentru distracţia secretarilor, activiştilor, deputaţilor, colectorilor, responsabililor, preşedinţilor şi merceologilor aşezaţi la mese în mijlocul mării de narcise. Tinerii se întreceau în a distra pe cei ce le trimiteau părinţii la Canal sau chiar în faţa plutonului de execuţie, imagine simbol a unui popor de iobagi, dresaţi prin veacuri de a se gudura şi a linge mâna celor ce le-au pus lanţul şi i-au bătut. Spre locul nostru, venea din când în când câte unul. O dată a venit şi un miliţian. Doi copii s-au dus la nenea cu undiţa şi s-au minunat de zvârlugă, iar nenea i-a învăţat cum se pescuieşte. I-au chemat părinţii la mâncare şi, Doamne, ce poftă ne făcea carnea friptă! Ne uitam la ceas şi parcă minutele stăteau pe loc. Două fete culegeau flori în iarba de dincolo de apă şi, văzând un băiat drăguţ pescuind, se fâţâiau întruna prin faţa lui, încercând să intre în vorbă. Ne temeam să nu vină cineva să ne cunoască, mai ales pe Victor – satul lui, Ileni, era doar la zece kilometri de aici. Ziua am stat fără cămaşă, să nu se vadă hainele murdare şi rupte. Spre seară, ne-am vârât sub pătură până la gât, chip că dormim. Într-un sfârşit am zărit că pleacă şi camioanele cu miliţie. Ne socoteam salvaţi“ descrie Ion Gavrilă Ogoranu în vol 1 ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“.
Cum au rezistat luptătorii anticomuniști făgărășeni
De obicei iarna se despărțeau în grupuri mici pentru a-și găsi mai ușor adăpost. Victor Metea și Gheorghe Șovăială au plecat amândoi pentru a-și găsi adăpost. ,,Trei luni au vieţuit numai în zăpadă, dintr-un loc alungaţi, în alt loc neaşteptându-i nimeni. Au găsit nişte cartofi îngheţaţi, pe care mâncându-i s-au îmbolnăvit rău. Au răbdat de sete, că apa de zăpadă nu ţine de sete. Şi au dormit mai mult în pădure sau în locuri pustii. Uneori făceau foc, când aveau ceva de fript sau fiert, dar niciodată pentru încălzit, să nu se obişnuiască cu boieria. Săptămâni în şir au urlat lupii în jurul lor noaptea. Vreo zece zile s-au adăpostit într-o fostă vizuină de vulpi pe care au lărgit-o, dar i-a scos şi de aici foamea. Toată iarna au purtat visul unui bulz de mămăligă cu brânză. Au trecut Oltul în căutarea unui adăpost cu mâncare, dar ursul le-a luat-o pe urme şi a ajuns acolo înaintea lor. Clătinându-se pe picioare de foame, pe la începutul lui aprilie s-au tras la poalele muntelui. Aşa i-am întâlnit, peste câteva zile. Întrebându-i cum au dus-o în iarnă, Gheorghe a rezumat totul în aceste cuvinte: Şi cânele ţiganului iese din iarnă, dar numai pielea lui ştie cum“ descrie Ion Gavrilă Ogoranu în ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol1. Cum au rezistat tinerii luptători în fața tăvălugului de securiști, milițieni, Armată, informatori, dar și a vitregiilor vremii? O spun luptătorii, în testamentul lor scris în Vinerea Mare a anului 1954, pe Vârful Buzduganu:
- „Am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege drama de pe Golgota”.
Unii i-au susținut pe eroi, dar alții i-au trădat
Grupurile anticomuniste au acţionat pe toatã întinderea Munţilor Fãgãraş, de la Olt pânã la Zãrneşti, în Munţii Perşani şi în pãdurile şi satele apropiate pânã în zona Rupea, Sighişoara, Agnita şi Hârtibaciu. Dar în acest perimetru au existat şi informatori, care au ajutat Securitatea şi au trimis la moarte tineri nevinovaţi, iar pe sprijinitorii lor în lagăre şi închisori. ,,Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe Metea şi pe Gavrilă, care-mi sunt dragi, ca şi copiii mei” declara preoteasa Valeria Raita din Săscori la Securitate. Şi pe Victoria Nicapopii din Lisa a încercat Securitatea să o transforme în informator şi chiar i-a dat bani pentru un astfel de serviciu. Numai că Victoria a luat banii, i-a pus în traistă şi s-a dus direct în munţi pentru a-i întâlni pe luptători. ,,Mi-au dat bani să vă dau pe mâna lor, dar eu i-am luat, nici nu m-am uitat la ei şi i-am adus la voi să-i folosiţi” le-a spus Victoria Nicapopii din Lisa partizanilor. Dar n-au fost toți localnicii precum preoteasa Raita sau Victoria Nicapopii. Mulți au pactizat cu Securitatea și i-au trădat pe luptători pentru un pumn de bani sau vreo funcție. Tot la câteva case în oricare sat din Țara Făgărașului te-ai opri se găsea câte un vânzător de semeni, un iuda cum îi numea Ion Gavrilă Ogoranu.
Executaţi la Jilava
- Chiujdea G. Ioan, Profesorul, născut la 14 martie 1921 în comuna Berivoii Mici, fiul lui Gheorghe şi Maria,
- Haşu A. Laurean, Leu, născut la 23 octombrie 1921 în comuna Breaza, fiul lui Alexandru şi Maria,
- Novac P. Ioan, zis Nelu, născut la 23 februarie 1930 în comuna Berivoii Mici, fiul lui Petru şi Eugenia,
- Haşu A. Gheorghe, zis Rucăreanu, născut la 29 aprilie 1921 în comuna Pojorta, fiul lui Andrei şi Zenovia, căsătorit, doi copii,
- Pop I. Ioan, zis Jean, născut la 21 ianuarie 1908, în comuna Indiana – Harbor, Ohio, SUA, fiul lui Ioan şi Varvara, căsătorit, are doi copii, domiciliul în comuna Lisa, nr 29
- Victor Metea, Ileni
„Ne-am transportat în comuna Jilava, unde se află Penitenciarul Jilava şi unde condamnaţii de mai sus sunt deţinuţi şi unde a fost ales locul de executare al pedepselor date prin sentinţa nr. 1369/ 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, rămasă definitivă şi executorie astăzi 20 noiembrie 1957, orele 20, am sosit la penitenciarul Jilava. (…) Am mers la celulele unde se aflau condamnaţii Chiujdea G. Ioan, Haşu A. Laurean, Novac P. Ioan, Haşu A. Gheorghe şi Pop I. Ioan şi i-am încunostinţat că a sosit timpul executării pedepsei pentru faptele săvârşite şi au fost întrebaţi dacă mai au ceva de mărturisit sau vreo dorinţă, la care condamnaţii au declarat că nu mai au nimic de spus“. Condamnaţii au fost aduşi sub escortă până la stâlpii de execuţie, apoi, au fost legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie, cu spatele către grupa de execuţie. După ce au fost împuşcaţi, cadavrele lor au fost date în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a fi înhumate.
Jilava, 20 noiembrie 1957, ora 20.00
La penitenciarul Jilava erau prezenţi Mr. Stanciu Dumitru, delegat din partea Administraţiei de Stat, doctor Enescu Mihai, medicul Penitenciarului Jilava, Lt. Col. Ghiorghiu Mihai, comandantul Penitenciarului Jilava, procuror militar Cpt. de justiţie Cojocaru Gheorghe, cpt Sălceanu Gheorghe, comandanul grupei de execuţie. La ora 20:30 era fixată execuţia.
- Secretarul a citit sentinţa de condamnare şi expunerea faptelor săvârşite de condamnaţi.
- Au fost aduşi sub excortă condamnaţii, însoţiti de comandantul penitenciarului.
- Condamnaţii au fost legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie cu spatele către grupa de execuţie.
- S-a ordonat executarea, care s-a efectuat prin împuşcare pe rând.
- Medicul Penitenciarului Jilava a constatat moartea condamnaţilor
- După 1 oră de la execuţie şi de la constatarea morţii de către medicul penitenciarului, cadavrele celor executaţi s-au dat în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a proceda la înhumarea lor. (Lucia BAKI)
