Site icon Monitorul de Făgăraș

O femeie a fost tâlhărită și agresată sexual în tren. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

 

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “tâlhărie calificată și agresiune sexuală”, cu persoana cercetată în stare de arest.  La data de 07 iunie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, care se afla într-un tren de călători, ar fi fost agresată de către un bărbat necunoscut.  A fost identificată  persoana   bănuită de săvârșirea faptei, acesta fiind un bărbat de 39 de ani, din municipiul Brașov.

Exit mobile version