Laurian Haşu (Leu) şi Remus Sofonea (Brâncoveanu) au petrecut cea mai mare parte a timpului împreună în timpul Rezistenţei Anticomuniste. În ziua de 9 iunie 1955, Brâncoveanu şi Leu erau în apropierea satului Viştea de Jos. Când au văzut trupele de securitate în zonă, s-au ascuns într-un lan de grâu. S-a tras. Un glonţ i-a nimerit piciorul lui Remus. Au fost descoperiţi de soţii Şandru din Viştea de Jos, care le-au adus alimente şi o pereche de pantaloni. L-au informat pe Olimpiu Borzea, organizatorul Reţelei de sprijin Viştea.
- „Fraţilor sunt rănit. Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru. Vă rog ajutaţi-mă!“ a scris Brâncoveanu pe biletul ajuns la Olimpiu Borzea.
Remus Sofonea, Brâncoveanu, din Drăguș a murit împuşcat, iar Laurean Haşu, Leu, din Breaza a fost grav rănit. Tragedia s-a întâmplat la 11 iunie 1954 în casa învăţătorului Olimpiu Borzea din Viştea de Jos. Mult timp nu s-a ştiut cum s-au derulat faptele care au dus la această tragedie. Au vorbit despre aceste fapte abia după 1990, mai precis în 1997 Olimpiu Borzea, iar Vasile Bucelea după 2000. Sunt relatările culese de jurnalista Lucia Baki și publicate în Vol III din seria ,,Brazii sefrâng, dar nu seîndoiesc”. În arhivele CNSAS a fost găsită declaraţia lui Laurean Haşu dată la data de 7 iunie 1957 în faţa unui anchetator, cu 5 luni înaintea execuţiei lui prin împuşcare. Aceste documente prezintă detalii diferite în privinţa modului în care s-au petrecut lucrurile în casa lui Olimpiu Borzea. Remus Sofonea a fost înmormântat în curtea lui Olimpiu Borzea, iar Laurean Haşu a fost îngrijit preţ de o lună, după care luptătorul s-a alăturat Grupului Gavrilă în munţi.
Declaraţia lui Laurean Haşu
Într-un Proces verbal de interogatoriu din dosarul ,,Gavrilă” nr. 57 înregistrat la CNSAS, Haşu Laurean a cerut să fie scos la anchetă. Era 7 iunie 1957, înaintea procesului în care au fost judecaţi cinci membri din Grupul Gavrilă. Era ora, conform documentului, 21.00, Or. Stalin. Laurean Haşu, născut în localitatea Breaza, la 23 octombrie 1921, era fiul ţăranilor Aexandru şi Maria. Laurean era student la Cluj.
- ,,În lregătură cu împuşcarea lui Sofonea Remus vreau să fac următoarele copletări. După cum am mai declarat în ziua de 10 iunie 1955, din neglijenţă l-am rănit cu puşca pe Sofonea Remus în genunchele drept. Crezând că în urma detunăturii de armă s-ar putea să fim descoperiţi de vreo patrulă militară Sofonea mi-a spus că dacă se va întâmpla ceva, mai întâi să trag cu puşca sau cu pistolul lui mitralieră să fie mai sigur în el pentru că nu vrea să cadă prins viu, apoi pe mine mă priveşte cum voi reuşi să scap. Atunci când am auzit ceva mişcare prin holda în care ne găseam (n.r. în apropierea satului Viştea de Jos), iar eu am început să mă târăsc pentru a vedea ce este, Sofonea Remus mi-a spus să nu plec de lângă el pentru că de la distanţă nu mai este sigur că-l voi împuşca mortal. În urma celor spuse am rămas lângă el şi am văzut apoi un câine, care umbla vagabond, probabil a mirosit sânge, şi nu era dirijat de cineva. Faptul că Sofonea Remus nu voia să cadă prins de autorităţi viu l-a repetat tot el şi în casă la Borzea Olimpiu, unde la fel nu ne simţeam în siguranţă deoarece fusesem duşi ziua. Acest lucru, adică să-l împuşc, în cazul când vom fi surprinşi, Sofonea l-a repetat şi în felul acesta cred că l-a putut auzi şi Borzea Olimpiu. După ce Borzea Olimpiu ne-a spus de angajamentul lui luat la securitate pe care însă nu-l va ţine şi datorită faptului că nu erau speranţe să vină curând un doctor de încredere, atunci când am rămas în casă numai eu cu Sofonea Remus am discutat împreună în ce situaţie l-am pune pe Borzea Olimpiu dacă printr-un doctor sau altfel vom fi descoperiţi de organele de stat, bineînţeles ţinând seama şi de angajamentul lui. În continuare am găsit împreună soluţia de a-i da posibilitatea lui Borzea Olimpiu să predea organelor de stat cel puţin două cadavre. Când să trecem la fapte şi eu am luat pistolul lui care era pe podea să il dau în mână, înainte de a il da mi-a spus: să trag eu fiindcă el nu are curaj să se împuşte. Cum eu mă găseam într-o stare sufletească proastă fără a mai judeca în momentul când el a întors privirea spre perete am tras cu pistolul ce-l aveam în mână, al lui, un glonte în capul lui Sofonea Remus şi l-am tras jos din pat lăsând pistoletul pe el sau lângă el, nu mai reţin exact. După aceasta, cu pistoletul meu, aşezându-mă în genunchi mi-am tras un glonte în tâmpla dreaptă în urma cărui fapt am căzut jos. Când Borzea Olimpiu s-a întors acasă l-a găsit pe Sofonea Remus mort şi pe mine în stare gravă. Când Borzea m-a întrebat ce să facă cu noi, crezând că voi muri în curând, i-am spus să anunţe organele de stat. După ce m-a spălat, mi-a spus că colţul craniului este perforat, însă crede că creierul nu este atins. Lui Borzea Olimpiu nu i-am spus ce am făcut cu Sofonea Remus. În felul acesta s-au petrecut faptele în mod amănunţit în legătură cu împuşcarea lui Sofonea Remus, amănunte pe care eu am ţinut să le adaug la declaraţiile generale anterioare” Anchetator penal de Securitate, lt. maj. Urzică Traian, Anchetat: Haşu Laurean”
Olimpiu Borzea despre tragedie
,,Victor Şandru mi-a dat un bilet semnat de Remus pe care i l-a înmânat Laurian Haşu. Biletul conţinea:„Fraţilor sunt rănit. Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru. Vă rog ajutaţi-mă!“ Victor mi-a spus că Laurian mă aşteapta. Era ora 21.30. M-am dus la ei în lanul de grâu. Mi-a dat parola „Andrei“, i-am răspuns „Şaguna“. Am stat puţin de vorbă cu ei şi am constatat că aveau nevoie de îngrijiri medicale. Trebuia să-i ajut. Am convenit ca Victor să-i ia la ora 4 dimineaţa cu căruţa şi să-i aducă la mine acasă. Victor a venit la mine acasă pe la ora 3.00 noaptea să-mi spună că nu poate să ne ajute, deoarece i s-a îmbolnăvit soţia. M-am dus la Remus, atunci, si i-am zis:„Dragii mei, securitatea ştie de noi. Aveţi încredere în mine“. Remus m-a luat de mână, mi-a dus-o la piept şi a zis: „Dacă în dumneavoastră nu am încredere în cine să am?“ Doi partizani acoperiţi cu iarbă au fost aduşi în carul cu bivoli în sat sub ochii miliţienilor care patrulau prin sat. Am băgat carul în curte. Pe Remus l-am pus în pat. Pierduse mult sânge. I-am acordat îngrijirile necesare. Aveam medicamente suficiente pentru a-l îngriji. Remus avea dureri foarte mari, iar pentru a-l ajuta trebuia să-i administrez morfină. Am plecat să procur morfina pentru Remus, în Viştea de Sus. Când m-am întors şi am intrat în casă am simţit un miros suspect. Imaginea care mă aştepta era una de coşmar. Remus era întins pe podea cu pistolul pe piept, mort, iar Laurian Haşu era într-o baltă de sânge cu capul înspre fereastră şi picioarele spre uşă cu un glonte care a intrat prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin partea stângă. Laurian era într-o stare gravă. Nu mai vorbea şi nu mai avea control asupra capului. În acele momente, mi-am ţinut calmul cât de cât, am aprins prima dată o candelă şi apoi am citit biletul pe care mi-l lăsaseră ei. „Fraţilor, noi am murit. Am socotit că este mai bine pentru noi, pentru voi şi pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii“. Semnau Leu şi Brâncoveanu. Remus mi-a spus când l-am adus la mine: „Dacă mor cumva, să mă îngropi haiduceşte în cojoc, sub bolta de viță“. Dorinţa lui Remus a fost îndeplinită. Era o zi frumoasă de iunie. Totul s-a petrecut fără ca securitatea să bănuiască ceva. Cumnatul meu, Vasile Bucelea, împreună cu Gheorghe Borzea i-au săpat groapa lui Remus sub bolta de viţă din curtea mea. Înainte de a-l înmormânta l-am ajutat pe Laurian să-şi ia rămas bun de la Remus. L-a îmbrăţişat. Nu ştiu dacă era conştient dar i-au curs lacrimile. Remus a fost îngropat în cojoc şi învelit într-un cearceaf pe care l-a dat prim-pretorul Ion Şandru. Toţi trei l-am scos din casă pe geamul camerei dinspre curte. L-am aşezat în groapă, i-am pus o cruce la 30 centimetri sub pământ pentru a nu fi descoperit mormântul de securişti şi l-am acoperit cu pământ. I-am plantat trei smochini şi flori pe mormânt. În fiecare seara aprindeam o lumânare şi spuneam o rugăciune la mormânt. Laurian a fost în comă 10 zile. L-am îngrijit eu şi soţia mea. Tot timpul trebuia să fim atenţi să nu fim descoperiţi de securitate. După ce şi-a revenit nu mai era vechiul Laurian, ca de altfel nici când l-am revăzut la proces. Nu am deschis niciodată discuţia despre ce s-a întâmplat între ei doi, atunci la mine în casă. El parcă mereu se întreba: „De ce am scăpat eu?“ Laurian a rămas la mine timp de o lună, după care a plecat la fraţii din munţi”.
Vasile Bucelea despre tragedia din casa lui Olimpiu Borzea
Vasile Bucelea, cumnat cu Olimpiu Borzea, a fost arestat în 13 decembrie 1956, condamnat la 25 de ani muncă silnică, s-a eliberat în 1964, trecând prin cele mai grele închisori şi lagăre comuniste. Vasile Bucelea a relatat tragedia din casa cumnatului său, Olimpiu Borzea.
- ,, Un moment foarte important s-a petrecut după ce Remus Sofonea a fost rănit prin împuşcare într-un lan de grâu. Se afla împreună cu Laurean Haşu şi au fost surprinşi într-o ambuscadă. Totuşi nu au fost prinşi şi au fost descoperiţi în zilele următoare de nişte săteni din Viştea de Jos, de Victor Şandru şi soţia lui, care treceau pe acolo cu carul. Soţii Şandru le-au dat mâncare, iar Remus Sofonea i-a rugat să-l anunţe pe cumnatul meu, Olimpiu Borzea, să vină la ei în câmp. Soţii Şandru s-au întors cu Olimpiu Borzea care luptând în război şi-a dat seama că Remus are o rană gravă şi infectată. Victor Şandru a cosit iarbă, iar partizanii au fost ascunşi în carul cu iarbă şi aduşi la casa cumnatului meu. Olimpiu Borzea l-a chemat pe un prieten şi vecin al său, medicul Lucian Stanciu, să-l vadă pe rănit şi să-i acorde ajutor. Medicul i-a văzut rana şi a spus că este cangrenă, iar piciorul trebuie amputat urgent. El s-a oferit să-l aducă pe un coleg de al său de încredere, chirurg, care avea tot intrumentarul şi anestezicele necesare unei asemenea operaţii în condiţiile date. Remus Sofonea nu a fost de acord. Totuşi, Olimpiu Borzea şi medicul Lucian Stanciu au plecat după chirurg. La întoarcerea acasă Olimpiu Borzea l-a găsit pe Remus Sofonea împuşcat în cap şi pe Laurean Haşu, rănit la cap şi plin de sânge. Fiind vacanţa de vară a elevilor, sora mea şi copiii ei erau plecaţi la Viştişoara unde aveau o cabană. Cumnatul meu m-a rugat să merg la el acasă şi să-l ajut să-l îngroape pe Remus în curtea casei lor şi să-l îngrijească pe Laurean Haşu. L-am îngropat împreună cu cumnatul meu şi cu vărul său, Gheorghe Borzea, în spatele casei. I-am pus o cruce la cap şi în surdină am spus toţi rugăciunea ,,Tatăl nostru”. Pentru Remus Sofonea, preotul Cornel Dascălu din Arpaşul de Jos a oficiat o slujbă religioasă, fapt care l-a costat ani grei de închisoare. Ulterior, preotul Dascălu a fost coleg de celulă cu mine la penitenciarul Gherla. L-am îngrijit pe Laurean Haşu din iunie până în octombrie 1954. Laurean Haşu era grav şi nu putea mânca decât iaurt. De această situaţie a ştiut şi un văr primar al cumnatului meu, Gheorghe Borzea din Viştea de Jos. După ce şi-a mai revenit, Laurean ne-a relatat momentul morţii lui Remus Sofonea. Rămaşi singuri, după plecarea medicului Lucian Stanciu şi a lui Olimpiu, Remus i-a spus lui Laurean Haşu că ,,nu există partizan fără picior” şi că el va fi prins şi torturat şi va pune în pericol întreaga mişcare a partizanilor, şi pentru a nu se ajunge aici are de gând să se împuşte. Era foarte hotărât să facă acest gest. Laurean Haşu s-a opus încercând să-l convingă să nu facă acest gest, iar cînd Remus a scos pistolul să se sinucidă, Laurean a încercat să-l oprească cu forţa, a avut loc o luptă, iar Remus a reuşit să tragă un singur foc de armă cu care s-a sinucis, dar care l-a rănit şi pe Laurean, tot la cap, respectiv la frunte, dar a supravieţuit. Ulterior în timpul cercetărilor, anchetatorii au încercat mereu să acrediteze ideea că partizanii s-ar fi certat între ei şi s-ar fi puşcat între ei intenţionat, Remus Sofonea fiind ucis de Laurean Haşu. Cunoscându-i pe amândoi şi starea lor de spirit, trăind atâţia ani în contact permanent cu ei, sunt convins de adevărul relatării lui Laurean, care a fost un camarad loial şi devotat” a mărturisit Vasile Bucelea. (Lucia BAKI)