Boholţ este o autentică vatră de sat ardelean care şi-a păstrat peste vremi viaţa spirituală, datinile şi obiceiurile nealterate. De Sânziene, sătenii sunt reuniţi de vechi tradiţii în vatra satului, de la cei cu tâmplele cărunte la cei abia îngânând graiul locului. Prin obiceiurile păstrate de veacuri, boholţenii demonstrează că satul lor nu reprezintă doar uliţe prăfuite străjuite de case trainice, ci are suflet şi istorie, are datini şi tradiţii, are identitate păstrată prin graiul şi portul popular. De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, este obiceiul de a se arunca bortele din flori de sânziene peste casă. În urmă cu ani, așa cum explică preotul paroh al satului, Cătălin Socaciu, acest obicei era individual, fiecare familie îl ținea în gospodăria sa, dar astăzi se face în vatra satului, în curtea bisericii. Astfel, satul Boholţ a fost în în sărbătoare sâmbătă, 24 iunie 2023. Toată suflarea satului, cu mic cu mare, a îmbrăcat portul popular pentru a participa la hramul bisericii ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” și apoi să readucă în actualitate obiceiul de Sânziene, ,,aruncatul bortelor“. Este o desfăşurare cromatică deosebită în ziua de hram. S-a sărbătorit și ,,Iia românească“, element special în portul popular. Preotul paroh, Cătălin Socaciu, a pregătit evenimentul încă de vineri când, de pe dealul din apropierea satului s-au cules flori de sânziene din care s-au împletit borte/coronițe.
- ,,Vineri dimineața am cules sânziene de pe delurile Boholțului, iar după amiaza am împletit bortele și apoi le-am sfințit în biserică. Seara s-a continuat cu procesiunea spre cimitir, când sătenii au adus flori de sânziene pentru parastasul de la morminte“ a explicat preotul paroh Cătălin Socaciu, organizatorul evenimentului.
Sâmbătă, manifestarea a început la ora 9.45 cu sfânta liturghie oficiată de mai mulți preoți, la care a participat tot satul, dar și invitații localnicilor.
În curtea bisericii, chiar la intrare, au fost așezate bortele, gata de aruncat peste acoperişul caselor. După slujba de la biserică, fiecare sătean aruncă borta din sânziene ,,Dacă borta cade de pe casă, în acea familie, una dintre persoane pleacă la cele veşnice în acel an. Aşa este vorba din bătrâni” explică una dintre femeile vârstnice din sat. În cadrul manifestării au fost prezentate expoziția de pictură „Pro Boholț”, expoziția de fotografie veche din sat, prezentarea zestrei miresei, a uneltelor de lucru ale mirelui gospodar.
- ,,Ziua s-a încheiat cu o agapă la căminul cultural din sat“ a mai explicat preotul Cătălin Socaciu.
- ,,Costumul popular este unic şi trebuie sã-l purtãm cu mândrie. Acest port s-a nãscut odatã cu poporul român, ne individualizeazã. Strãbunii noştri îl purtau în fiecare zi, iar în zilele de sãrbãtoare aveau costume diferite care se deosebeau atât prin materialele utilizate, dar mai ales prin bogãţia ornamentelor. Se purta la naştere, la nuntã, la moarte, l-a însoþit pe român în toate etapele vieţii lui. Şi astãzi s-a pãstrat portul naţional, iar în ultimii ani, parcã tot mai mult. Este un lucru bun pentru cã portul popular ne ajutã sã ne pãstrãm identitatea naţionalã” explica primarul comunei Beclean, Claudiu Motrescu.
Pomeselnicul este caracteristic Ţării Oltului
Vedeta sărbătorii a fost pomeselnicul, podoaba de cap folosită cu mulți ani în urmă de femeile de la sate.
- ,,Incontestabil, piesă caracteristică şi proprie acestei zone este ,,pomeselnecul”, podoabă de cap, unică în felul ei, ţesut în gospodărie din pânză albă şi cu puţine ornamente, discrete. Acest turban românesc nu se aseamănă nici cu ,,vălitoarea” albă din material subţire din zona Avrigului, nici cu ,,pahiolul” de borangic albit al tilişcanelor şi săliştencelor. Pomeselnecul era în trecut o piesă nelipsită din portul tuturor femeilor căsătorite, purtat vara şi iarna, în zilele lucrătoare cât şi sărbătoarea. Pomeselnecul dispare din port după 1920, o dată cu generaţia bătrânelor de atunci, care cereau să fie înmormîntate cu pomeselnec. Pomeselnecul se purta peste ,,căiţă” şi “ fruntar”. Peste părul împletit în două ,,cosiţe “ (fiecare din trei “ sbghiţe “) se punea o căiţă de pânză de cânepă. Se lega apoi ,,fruntarul” de pânză neagră şi împodobit cu mărgele negre lungi şi cu colţişor. Deasupra se îmbrăca o ,,căiţă neagră” (din material de cumpărat, cu flori roşii pe fond negru) şi cu două ,,urechi” făcute din rips negru încreţit mărunt în mai multe rânduri şi peste care femeile tinere coseau ,,părăluţe” şi mărgele mici” explica în monografia sa Cornel Irimie.
Astăzi nu se mai poartă pomeselnicul, nici bătrînele nu-l mai pun pe cap. Se mai găsesc aceste elemente de port popular la muzeu şi, poate, la femeile bătrâne din satele făgărăşene.
