Site icon Monitorul de Făgăraș

”Sigur acasă”, proiectul de prevenire a furturilor din locuințe desfășurat de IJP Brașov. Ce trebuie să știm,

Proiectul de prevenire a furturilor din locuințe ”Sigur acasă”, se desfășoară la nivelul național în perioada aprilie 2023-ianuarie 2024, având drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea protejării valorilor patrimoniale. Acest demers complex își propune prevenirea furturilor din locuințe, prin informarea cetățenilor asupra măsurilor antivictimizare pe care le pot adopta.  Dacă v-ați  văzut visul cu ochii și aveți casa dvs, ați investit bani, timp, energie și imaginație pentru a avea căminul la care ați visat atâția ani, trebuie să fiți conștienți despre faptul  că pentru a avea o locuință sigură e obligatoriu să aveți în vedere mai multe lucruri:

 Puteți alege din mai multe sisteme antiefracție:

Cele mai eficiente metode de protecție a locuinței vizează limitarea posibilităților de acces la bunurile de valoare și prelungirea timpului necesar pentru sustragerea acestora de către infractori. Măsurile preventive au rolul de a induce răufăcătorilor sentimentul că șansele de reușită sunt minime, iar riscul de a fi prinși este maxim, ceea ce constituie un factor psihologic. Se disting două tipuri de bariere utile protejării bunurilor: barierele fizice și barierele psihice.

Barierele fizice sunt constituite din elemente, în special, mecanice de siguranță (uși, încuietori, grilaje, obloane, seifuri, pereți etc.).  Aceste bariere  au rolul de a bloca sau întârzia cât mai mult pătrunderea sau accesul la valori a infractorilor. Este necesar ca acest timp să fie suficient pentru ca cineva să sesizeze ceea ce se întâmplă și să anunțe Poliția. De asemenea, întârzierea necesară pentru depășirea acestor bariere îi determină pe cei în cauză să renunțe.

Barierele „psihice”, care descurajează infractorii sau detectează în faza incipientă o tentativă de pătrundere prin efracție (sisteme de securitate perimetrală, antiefracție, control al accesului sau sisteme de supraveghere și înregistrare video). Acestea au drept scop descurajarea infractorilor, sugerându-le ideea că acțiunile lor sunt în permanență supravegheate și pot deveni probe în instanță.  Achiziționarea unor sisteme de securitate care să corespundă standardelor de securitate nu este un moft, ci o necesitate. Pentru a vă asigura că ați luat cele mai potrivite măsuri pentru a vă  proteja locuința, vă  recomandăm:

Toate acțiunile și măsurile preventive, efectuate în scopul creșterii nivelului de securitate a vieții și a bunurilor, trebuie extinse și implementate și la locul de muncă, loc în care ne petrecem cel puțin o treime din timpul zilei și unde trebuie să fim protejați, atât noi, cât și bunurile noastre sau ale organizației în care lucrăm. În cazul în care aţi fost victima unui hoţ din locuinţe, anunţaţi imediat poliţia la numărul 112 sau sesizaţi cea mai apropiată secţie de poliţie !

Exit mobile version