Site icon Monitorul de Făgăraș

33,9 de milioane de euro de la UE pentru a se combate seceta din vara anului 2022 (P)

Comisia Europeană propune alocarea a 33,9 de milioane de euro pentru a oferi sprijin României în urma daunelor cauzate de seceta severă din vara anului 2022. Banii vor proveni din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). Propunerea urmează să fie analizată de către autoritatea bugetară.

Propunerea Comisiei necesită aprobarea autorității bugetare, iar Comisia nu se poate antepronunța cu privire la avizul acesteia. După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, Comisia va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenței FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranșă. FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor și reprezintă o expresie concretă a solidarității UE. El sprijină statele membre și țările candidate prin oferirea unei contribuții financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

Exit mobile version