Site icon Monitorul de Făgăraș

,,Drumul de sub munte“ ce străbate Țara Făgărașului a fost inaugurat. Investiția a costat 168 milioane de lei

Consiliul Județean (CJ) Brașov a încheiat vineri, 25 august, recepția lucrărilor de modernizare a „Drumului de sub munte”. Acesta a fost primul şi cel mai mare obiectiv de investiţii realizat de Judeţul Braşov cu fonduri europene nerambursabile, atrase în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, printr-o finanțare obținută în anul 2017.

La eveniment au participat, printre alții, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea – în al cărui prim mandat la conducerea CJ Braşov s-au pus bazele realizării acestui obiectiv de investiţii aşteptat şi dorit de toate comunităţile din Ţara Făgăraşului – președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, dar și administratorul public al Județului Brașov, Daniel Gligoraș. Lucrările la acest drum au început în urmă cu patru ani, iar ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat că firma care a modernizat artera rutieră a fost serioasă și a respectat graficul de lucrări.

Investiție importantă pentru Țara Făgărașului

Cu o lungime de aproximativ 50 de km, drumul traversează localităţile Şinca Veche, Şercăiţa, Bucium, Mărgineni, Sebeş, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Viştea de Sus, Victoria şi Ucea de Sus, asigurând conectivitatea directă cu oraşul Victoria şi conectivitatea indirectă, prin drumurile judeţene DJ 104B Făgăraş – Hârseni – DJ 104A şi DJ 104C Făgăraş – Recea, cu municipiul Făgăraş şi inclusiv cu gara municipiului. Noul drum modernizat va contribui la descongestionarea traficului din zona DN1 Sibiu – Brasov, facilitând legătura cu judeţele limitrofe şi va deschide perspective de dezvoltare economico-socială şi turistică a localităţilor situate în stânga Oltului, de-a lungul Munţilor Făgăraş.

Investiția va contribui la creșterea economică a zonei

De altfel, importanța acestui proiect a fost subliniată de președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, care a menționat că acest drum interjudeţean „este foarte important pentru localităţile din Ţara Făgăraşului, deoarece realizează o legătură directă între Drumul Naţional 1 şi Oraşul Victoria, asigurând şi trei legături indirecte cu Municipiul Făgăraş. Partea de mobilitate la nivel judeţean este permanent în atenţia noastră. Terminăm un obiectiv foarte important, unul dintre cele mai mari proiecte investiţionale din Regiunea Centru, dar noi, la nivelul judeţului Braşov, mai avem câteva proiecte importante în perspectivă: unul pe care îl denumim «Ocolitoarea mare a municipiului Braşov» şi care va fi finanţat tot prin ADR Centru şi două proiecte pe care le vom semna pe Programul Naţional «Anghel Saligny», pentru reabilitarea tronsoanelor Făgăraş – Şoarş şi Şoarş – Bărcuț”.

Pe de altă parte, administratorul public al Județului Brașov, Daniel Gligoraș a declarat că „acest drum a fost modernizat în aşa fel încât să permită atât creşterea vitezei de circulaţie, cât mai ales creşterea capacităţii portante şi a rezistenţei lui”.

Lucrările au costat peste 168 milioane de lei

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 24 septembrie 2019, lucrările fiind realizate de antreprenorul SC Diferit SRL, pe baza proiectului realizat de SC NV Construct SRL, sub coordonarea firmei care a asigurat dirigenţia de şantier, Beta Cops SRL, cu consultanţa asigurată de SC Alphaconsult Engineering SRL şi în strânsă colaborare cu Unitatea de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, condusă de administratorul public al judeţului, Daniel Gligoraş. Pentru implementarea proiectului în condiţii optime, UAT Județul Brașov a semnat un parteneriat cu nouă administraţii publice locale: comunele Lisa, Ucea, Drăguș, Sâmbăta de Sus, Șinca, Recea, Hârseni, Viștea şi Orașul Victoria.Valoarea finală a lucrărilor de modernizare a drumului interjudeţean DJ 104A, DJ 105C și DJ 105P este de 168.543.202 lei.

Ce înseamnă modernizarea „Drumului de sub munte”

Lungimea drumului interjudeţean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P modernizat este de 49.039 metri liniari din care, suprafaţa carosabilului – 319.528 mp, iar suprafaţa acostamentelor – 64.422 mp. De asemenea, drumurile laterale la care s-au făcut intervenții prin acest proiect au o suprfață totală de 16.280 mp, iar suprafaţa trotuarelor este de 24.884 mp. Tot prin acest proiect au fost amenajate 21 de staţii de transport public și 19 alveole pentru stații. Totodată, în cadrul proiectului au fost reabilitate, modernizate sau reconstruite 105 podeţe transversale, 164 podeţe drumuri laterale, 401 podeţe de acces la gospodării și 15 poduri.

În cadrul proiectului au fost implementate lucrări de siguranţă rutieră, fiind montate parapete cu o lungime totală de 4.665 metri, 1.534 indicatoare şi stâlpi rutieri, 70 de indicatoare rutiere pe consolă alimentate cu celule fotovoltaice, 6 oglinzi rutiere. Tot pentru a se circula în condiții de siguranță au fost realizate marcaje cu o lungime totală de 158,48 km de marcaje logitudinale, 2.704 mp de marcaje transversale,  precum și 10.224 metri liniari de benzi rezonatoare.

Cu finanţare asigurată din bugetul propriu al judeţului, două treceri la nivel cu calea ferată de pe traseul drumului au fost modernizate la nivel de infrastructură şi suprastructură, lucrările fiind executate de SC Construcții Feroviare Mureș SA. Este vorba despre intersecția drumului DJ 104A cu linia de cale ferată 207 Șercaia – Șinca, aflată în intravilanul localităţii Şinca Veche, precum şi despre intersecția drumului DJ 104A cu linia Brașov – Podu Olt, din localitatea Perșani.

Exit mobile version