Site icon Monitorul de Făgăraș

S-a stabilit ziua în care se va demola podul de la Voila. Anunțul a fost făcut de firma Demolări Industriale SRL

Podul de peste Olt de la Voila va fi demolat în ziua de 22 septembrie 2023. Cel puțin așa arată anunțul firmei ,,Compania de Demolări Industriale SRL“ înregistrat la Primăria Voila sub nr. 4443/13 septembrie 2023.

Reamintim că în data de 29 august a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică,  a emis ordinul de reîncepere a lucrărilor.

Soluţia tehnică agreată de proiectant și constructor vizează realizarea fundaţiilor pe cele ale actualului pod peste care se va monta scheletul metalic, care este la fața locului de peste un an.

Pod pentu baza NATO  

Peste podul de la Voila va trece și tehnica militară de la baza NATO de la Cincu. Este motivul pentru care a fost modificat proiectul inițial

Noul pod va avea o lungime de 93,95 metri şi o lăţime totală de 13,50 metri, iar durata de exploatare va fi de 100 de ani. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală, iar contractul de lucrări a fost semnat în luna ianuarie a anului 2021 cu Asocierea de firme SC Con-A SRL,  SC Con-A Operations SRL și SC Drum Inserv SRL.  Soluția privind demolarea, agreată și de Hidroelectrica, firma care s-a opus demolării conform proiectului inițial, este  implozia.

 

 

Exit mobile version