Site icon Monitorul de Făgăraș

Guvernul își asumă răspunderea în plenul reunit pentru pachetul de măsuri fiscale. Proteste în Parlament. Principalele modificări

Guvernul și-a asumat marți, 26 septembrie a.c., răspunderea pe noul pachet de legi financiar-bugetare. Premierul Marcel Ciolacu a garantat chiar cu mandatul său aceste măsuri, care trebuie adoptate de urgență. Şedinţa de plen a fost precedată de un scandal în coaliţie, legat de apariţia unui articol care prevede naționalizarea Pilonului doi de pensii, scrie News.ro care citează surse politice. Deputatul PNL Florin Roman a declarat că propunerea a venit de la secretarul de stat al PSD din Ministerul Finanţelor, Daniela Pescaru. În plus, taxarea băncilor se modifică astfel încât acestea ar trebui să plătească un impozit de 2% pe cifra de afaceri în 2024 şi 2025, dublu faţă de prevederea iniţială de 1%.

Parlamentarii USR au afişat pancarte cu mesajul „Ciolacu, ești pe drojdie”, „Măriţi taxele ca să furaţi cu porbagajul”, sau cu fotografii ale mitei primite de fostul preşedinte al CJ Vaslui, social-democratul Dumitru Buzatu, transmite News. ro. Într-un discurs cu accente populiste și împotriva mediului privat, Ciolacu a spus că „de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură, s-a terminat cu privilegiile la stat, s-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat și, mai ales, s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală”.

„Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară şi să pună punct modului în care cei puternici şi cu foarte mulţi bani se credeau de neatins! Vă spun cu toată responsabilitatea – de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat! Şi mai ales – s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală! La fel ca toţi românii, şi eu m-am săturat de ipocrizie! M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu eşti şef la stat, atunci nu mai poţi munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenţii ori facilităţi fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea!”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul a adăugat că s-a săturat să vadă cu unii încasează lună de lună salariul, însă nu au nicio performanţă, iar alţii muncesc „pe rupte” pentru acel salariu. „Măsurile cu care vin astăzi în faţa Parlamentului au fost dezbătute îndelung”, a continuat Ciolacu.

El a spus că măsurile pentru care guvernul pe care-l conduce și-a asumat răspunderea sunt început al unei reforme mai ample „care înseamnă de fapt o reaşezare a statului pe baze mult mai corecte şi echitabile”, într-un „efort național” de a avea o economie mai puternică „şi a trăi mai bine şi în 2025 şi în 2030.” Liderul PSD a mai precizat că „ştim că românii vor un stat mai implicat şi mai eficient, cu servicii publice mai bune, susţinute de o economie dinamică”.

„În următoarele săptămâni vom demara un proces de simplificare a legilor ţării, astfel încât toate eforturile făcute de românii care muncesc, de sectorul privat şi de statul român să poată fi valorificate la justa valoare şi aşteptare a tuturor românilor. Echilibrarea sistemului fiscal şi legi mai bune înseamnă apropierea de ceea ce numeam, acum câţiva ani, o ţară ca afară. Dar aceste obiective nu pot fi atinse fără organizare, fără simplificare sau fără un buget mai puternic al statului, care să-i ajute pe toţi românii să treacă cu bine peste crizele cu care ne confruntăm şi noi, dar şi celelalte state din Europa şi din restul lumii”, a mai declarat liderul PSD.

Modificări salariale

Principale majorări de TVA

Cote TVA nemodificate

Ce se întâmplă cu tichetele de masă și de vacanță

.

.


Guvernul și-a asumat răspunderea pe legile fiscale
„Vin astăzi în fața dumnevoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care-l conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins. Vă spun cu toată responsabil…

Exit mobile version