Site icon Monitorul de Făgăraș

Încă o amânare în dosarul ,,Nadăș“, la instanța din Brașov. ,,Mai credibilă este familia Colțeu formată din 4 persoane decât cei 900 de locuitori, care s-au născut și s-au gospodărit în acest sat?“

 

Încă o amânare în dosarul ,,Nadăș“. Vineri, 29 septembrie a.c., sătenii din satul arădean au fost prezenți la instanța din Brașov unde se judecă recursul formulat de ei împotriva încheierii emise la termenul din aprilie a.c., în  Dosarul nr. 1265/246/2017. De atunci, din 2017,  cauza nădășenilor este tratată cu ,,pas“ de instanțele brașovene, de la Judecătorie la Tribunal și invers, iar ce a greșit prin  sentințe Judecătoria Brașov a ajuns să repare…tot Judecătoria Brașov. Judecătorul, unul detașat de niciun an de la Ploiești, a stabilit ca la data de 27 octombrie 2023 să se dezbată din nou cauza ,,Nadăș“. Un fel de ping pong cu  dosarul ,,Nadăș“ în detrimentul sătenilor. Totuși oamenii  speră că  atunci se va emite o soluție favorabilă lor și nu familiei Colțeu, cea care vrea să stăpânească satul Nadăș, cu intravilan, păduri, arabil, cimitir, vreo 8.742 hectare, în baza unui certificat de moștenitor fals, așa cum au demonstrat DNA și ICCJ.

,,Plecați din fața mea, nu vreau să vă mai văd!

Am stat de vorbă cu grupul de nădășeni care a fost la Brașov, la proces. Deși pare că se luptă cu morile de vânt, ținând cont de modul în care justiția împarte  azi dreptatea în România, acești oameni mai au încă putere să își apere drepturile și moștenirea din bătrâni, satul Nadăș. Mi-au povestit prima întâlnire cu familia Colțeu, care revendicase satul, menționând poziția de atunci a celui mai vârstnic nădășean, baci Gheorghe Prundan. Era în 2007.

Așa cum susțin nădășenii, suprafața întreagă a satului, intravilan, extravilan n-ar atinge suprafața de peste 8700 hectare, hărțile cadastrale conformând precizările sătenilor.  De la acea primă întâlnire altele nu au mai fost în sat, ci doar în fața instanțelor de judecată. De 17 ani sunt purtați prin toate zonele țării, de la Ineu și Arad la Slatina, la Făgăraș, la Brașov, la București, la Timișoara, la Alba Iulia. Sute de termene și mii de kilometri  străbătuți de nădășeni pentru a-și găsi dreptatea în fața nelegiuirilor parafate de notari, judecători, experți, și executori.

Dacă în 27 octombrie vor fi prezenți din nou la Tribunalul Brașov, cu câteva zile înainte vor bate drumul spre capitală. La ICCJ se va judeca recursul formulat la sentința emisă de instanța de la Alba Iulia care i-a scos basma curată pe cei care au comis infracțiuni penale pentru a obține satul Nadăș. În România se înregistrează tot mai multe cazuri în care soluțiile magistraților se bat cap în cap, dacă unii condamnă infractorii, alții îi albesc.

De 6 ani dosarul zace la Brașov

La Judecătoria Brașov dosarul ,,Nadăș“ se află din 2017 (Dosar nr.  1265/246/2017), magistrații care au emis decizii fiind detașați, rând pe rând de la Judecătoria Ploiești. Ultimul, Alexandru Răducu, a fost detașat la Judecătoria Brașov anul trecut prin decizia CSM. Acesta a emis o decizie în ședința din 27 aprilie 2023 în Dosarul nr. 1265/2017  de suspendare a cauzei, răspunzând astfel solicitării celor care  au obținut satul în baza unui certificat  de moștenitor fals: Colţeu Viorica, Colţeu Mihaela Adriana şi Ilieş Simona Maria familiei Colțeu.

Reamintim că Nadășul a fost retrocedat ilegal în 2006 prin sentința civilă  657/2006, pronunțată de Judecătoria Ineu  la numai două termene de judecată, în Dosarul 457/2006, soților Colțeu Viorica și Colțeu Mihai Alexandru.  Nădășenii nu vor decât să fie anulată  sentința de retrocedare a satului către familia Colțeu.  Totul s-a bazat pe un certificat  de moștenitor parafat ilegal de notarul Vlai Adrian din Arad.

Dosarul penal cu sentințe în favoarea infractorilor

În Dosarul penal  nr. 374/59/2021  de la Curtea de Apel Alba Iulia   sentința    emisă la 4 august 2023 a șocat. Judecătorii au emis Hotărârea 65/2023  04.08.202 prin care i-a  achitat pe inculpați pentru infracțiunile: abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu. Această cauză va fi în atenția ICCJ la începutul lunii octombrie a.c. Reamintim că urmare a Plângerii penale  formulate de Biriș Iovu și Rad Nicoale, reprezentați de av. Cororiu Vasilica, a fost  emis, la data  de  5 martie 2021, de către DNA Structura Teritorială Timișoara Rechizitoriul prin care  au fost trimiși în judecată  în calitate de  inculpați Colțeu Viorica, Colțeu Mihaela, între timp a decedat Colțeu Mihai Alexandru, notarul Vlai Adrian și Ocolul Silvic Privat Nadăș, administrat de familia Colțeu  pentru săvârșirea infracțiunii de abuz  în serviciu și instigare la abuz în serviciu  cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul  fiind estimat  la 27.000.000 euro. (Lucia BAKI)

 

 

 

Exit mobile version