Site icon Monitorul de Făgăraș

,,Chipuri ale Rezistenței“. Colecție unică a Poștei Române: 100 cărți poștale și 100 de NFT-uri cu figuri ale românilor anticomuniști

 

Compania Națională “Poșta Română” a lansat luni, în 8 orașe din țară, o colecție unică a 100 de cărți poștale și 100 de NFT-uri cu figuri ale românilor care au opus rezistență regimului comunist, majoritatea fiind arestați. 92 de figuri aparțin unor disidenți necunoscuți până acum publicului și alcătuiesc colecția de cărți poștale, “Eroi anonimi”. Restul de 8 reprezintă personalități marcante anticomuniste.  Atât cărțile poștale, cât și NFT-urile, sunt parte a campaniei “Demnitate și curaj” inițiată de Poșta Română, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Editura Humanitas, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI-București, și cu sprijinul Teatrului Național București. Campania, inspirată de anul Centenar Monica Lovinescu – 2023, își propune să îi omagieze și să îi promoveze pe românii care au îndrăznit să sfideze regimul comunist și să lupte pentru drepturile și convingerile lor, indiferent de consecințe.  Cărțile poștale cu cele 8 personalități binecunoscute publicului (Monica Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu, Virgil Ierunca, Dinu Pillat, Adriana Georgescu, Annie Bentoiu, Elisabeta Rizea, Anița Nandriș-Cudla) vor putea fi cumpărate din oficiile poștale, cât de curând, și alcătuiesc colecția de cărți poștale, “Chipuri ale rezistenței”. Restul cărților poștale din colecția “Eroi anonimi” vor fi puse în circulație gratuit, în toată țara, în cadrul sesiunilor naționale de informare și conștientizare a valorilor românești derulate prin campania națională “Demnitate și curaj”.

Colecția de cărți poștale a fost lansată nu doar la București, ci și în alte 7 orașe, reprezentând fiecare sucursală a Companiei de pe teritoriul țării: la Brașov, la Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, Ploiești și Craiova.

Colecție de NFT-uri dedicată eroilor anticomuniști

„Securitatea și secretul corespondenței”

Colecția de cărți poștale este completată de broșura „Securitatea și secretul corespondenței”, editată de Compania Națională Poșta Română, care vorbește despre rolul Poștei în istoria României, chiar și în timpul perioadei comuniste, când, dincolo de supravegherea strictă a Securității, românii au găsit modalități de a-și exprima opiniile prin intermediul acesteia.

Povești noi ale disidenților necunoscuți pot fi urmărite pe landing page-ul campaniei ”Demnitate și curaj”, care poate fi accesat aici: https://www.posta-romana.ro/demnitate-si-curaj/, precum și pe codul QR aflat pe spatele fiecărei cărți poștale. Știri și informații vor fi postate pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/profile.php?id=61553487186645, precum și pe canalele de social media ale Companiei Naționale “Poșta Română”. Din 20 noiembrie NFT-urile pot fi cumpărate de pe platforma ICI: https://nft.ici.ro/.

Exit mobile version