Site icon Monitorul de Făgăraș

Marea reorganizare și economiile lui Ghiță.  Șeful Poliției Locale Făgăraș și-a spus of-ul în fața consilierilor locali. Lefuri de șefi bugeTARI

 

,,Marea reorganizare“ a aparatului propriu anunțată de primarul Făgărașului și prezentată spre aprobare Consiliului Local în ședința ordinară desfășurată marți, 28 noiembrie a.c., a însemnat un nou scandal în fața contribuabililor făgărășeni și un nou circ regizat în stil propriu de edil. De data aceasta ședința n-a mai fost organizată la casa de cultură, așa cum a procedat înainte vreme, ci în sala de ședințe de la sediul Primăriei Făgăraș, dar vechile metehne s-au păstrat. Proiectul de hotărâre privind reorganizarea aparatului propriu al primarului aplicabil de la 1 ianuarie 2024 n-a întrunit numărul de voturi pentru a putea fi adoptat. Și asta pentru că majoritatea consilierilor nu mai cred, așa cum au susținut, vorbele edilului, mai ales cele legate de economii la buget.

Ce a însemnat ,,marea reorganizare“

,,Marea reorganizare“, conform consilierilor locali care n-au aprobat proiectul de hotărâre, a fost cu direcție pentru persoanele pe care edilul nu le agreează și nu-i răspund la comenzi. Aceiași consilieri locali spun că în vizorul edilului au fost șefii de la Poliția Locală (directorul executiv și directorul executiv adjunct),  și cel de la ADP. Analizând organigrama propusă, doar aceste funcții dispar, în rest  mulți șefi de la birouri sau compartimente sunt promovați la trepte superioare, ca șefi de servicii în mare parte.  Conform propunerii, în aparatul propriu al primarului figurează 185 de posturi plătite din banii publici, din care 10 înseamnă funcții de conducere la 121 funcții de execuție, la care se adaugă 50 de funcții contractuale, 2 de demnitate publică (primar și viceprimar), un administrator public și un secretar general.

Se adaugă acestor salarii de bază sporurile.

Lucian Cupu: ,,Directorul a spus că primarul a făcut presiuni asupra lui pentru  a sancționa consilierii locali“

În plenul CL Făgăraș s-a discutat cel mai mult situația Poliției Locale pe care edilul o vrea serviciu în subordinea lui. Directorul Lucian Petri s-a prezentat în fața consilierilor locali, în comisii, pentru a-și spune punctul de vedere.

Cristian Ludu: ,,Sunt fapte penale, abuz în serviciu“

,,Directorul Poliției Locale a spus clar că s-au făcut presiuni asupra lui. Sunt fapte penale, abuz în serviciu și trafic de influență. La ședința de consiliu invocată de directorul Poliției Locale am făcut un proces verbal semnat de consilierii locali asupra modului în care a decurs acea ședință de plen. Foloseam acel proces verbal dacă eram amendat de polițiștii locali așa cum m-a înștiințat atunci primarul, că voi primi acasă amendă, prin poștă. Numai că Poliția Locală n-a dat curs presiunilor, directorul nu s-a aplecat asupra presiunilor. Ceea ce a afirmat primarul în această ședință cu reorganizarea este o minciună sfruntată“ a declarat în plen consilierul local PSD, Cristian Ludu.

Johannes Klein: ,,Să facem economii din altă parte“

,,Poliția Locală nu are personal suficient din ceea ce am văzut. Făgărașul s-a îndatorat și vrem să facem economii, să reducem de la Poliția Locală cum vrea primarul? Se vor îmbunătăți serviciile așa cum vor cetățeni? Eu nu cred, hai să facem economii din altă parte“ a spus consilierul local FDGR, Johannes Klein.

Directorul Poliției Locale: ,,Eu mi-am făcut datoria“

Contactat telefonic Lucian Petri, directorul Poliției Locale Făgăraș, a declarat că a spus  în fața consilierilor locali, în comisii, tot ceea ce a avut de spus și că nu va mai face alte declarații.

Reamintim că Lucian Petri a fost numit director al Poliției Locale în 8 noiembrie 2017, în urma unui concurs la care s-au înscris 5 candidați. La acea dată a fost agreat de primarul Făgărașului, deși era pensionar. Lucian Petri se pensionase din postul deținut la SRI.

Adjunctul a primit o ofertă

Pentru a-și susține reorganizarea, primarul spune că vrea economie la bugetul local, invocând suma de 1 milion de lei dacă se va aplica reorganizarea aparatului propriu. Mai susține edilul că Lucian Petri este pensionar, motiv pentru care nu i-a oferit un alt post, invitându-l să se înscrie la concursul de șef de seviciu. În schimb directorului adjunct i-a oferit un post de consilier la compartimentul control  mediu din cadrul serviciului nou înființat. Contactat directorul adjunct, acesta nu a răspuns la telefon.

Cheltuieli fără număr…

Dacă am ține cont de declarațiile primarului legate de realizarea de economii la bugetul local, constatăm că acestea sunt contrazise de modul în care cheltuie banii făgărășenilor. Primarul PSD de la Făgăraș a bifat, numai  în luna octombrie 2023, achiziții în valoare de 1.123.883 pentru studii, proiecte, servicii, presă, chirii, continuînd în luna noiembrie cu alt million de lei. Toate aceste plăți sunt efectuate din banii făgărășenilor, adică din bugetul local.  În luna octombrie edilul a aruncat cu banii făgărășenilor în stânga și-n dreapta pe:

Cheltuieli similare au fost parafate de edil și în luna noiembrie 2023, chiar dacă era în vigoare  OUG impusă de Guvernul condus de premierul PSD, șeful pe linie de partid al primarului de la Făgăraș. Nu mai puțin de 860.000 lei fără tva a plătit edilul pe servicii încredințate direct unor firme, așa cum arată platforma de achiziții publice e-licitatie.ro. Mai precis 1.023.400 lei din banii făgărășenilor în luna noiembrie:

 

 

 

Exit mobile version