Site icon Monitorul de Făgăraș

Biserica Fortificată din Cincu și-a recăpătat strălucirea

Vestitul monument din Cincu, martor a aproape 8 secole de existență a localității, și-a recăpătat strălucirea. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate a fost reabilitat în urma unui proiect cu fonduri europene, devenind acum un obiectiv turistic important pentru vizitatori de pretutindeni. Lucrările efectuate pun în valoare un monument superb, biserica fiind una dintre cele mai mari bazilici romane situate într-o localitate săsească din România.

Proiectul „LUCRĂRI DE REPARAŢII, CONSERVARE ŞI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC AL ANSAMBLULUI  BISERICII FORTIFICATE EVANGHELICĂ CINCU“ a fost finalizat așadar cu succes. Implementat în perioada februarie 2018 – decembrie 2023, proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de cca 2,775 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 2,696 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori, de la 1.150 de vizitatori în 2018, la 1.400, anual.

Finalizarea proiectului a fost marcată printr-o conferință de presă la care au participat reprezentanții celor implicați în realizarea acestuia. Elena Curcean, din echipa de management, a spus că acest proiect a fost o adevărată provocare.A amintit crizele din anii 2020 și 2021 care au afectat desfășurarea lucrărilor, motiv pentru care a fost necesară suplimentarea valorii inițiale a contractului de lucrări cu aproape 200.000 lei plus tva.

Bugetul total al proiectului, cu cheltuieli neeligibile cu tot, a ajuns în final la 3,14 milioane de lei din care eligibili aproape 2,9 milioane. Au fost contractate lucrări suplimentare, în special pentru amenajări exterioare, în valoare de cca 180.000 lei plus tva. Costurile totale ale beneficiarului au ajuns astfel la cca 300.000 de lei.

Au fost efectuate o serie întreagă de lucrări, cele mai importante vizând structura bisericii. Au avut loc înlocuiri de șarpantă, ignifigări, tiranți. De asemenea, s-au efectuat finisaje exterioare la biserică, reparații la crăpături, refacere rosturi, tencuieli, zugrăveni, înlocuiri învelitoare, vopsire cadran ceas, reparații ferestre și uși, înlocuire jgheaburi și burlane. Biserica a primit haine noi și la interior, unde s-au efectuat finisaje, reparații ale pardoselilor de rășinoase, pardoseli de cărămidă, reparații la tencuieli, zugrăveli, curățat bolți, reparații mână curentă, uși, ignifugări. S-a refăcut instalația electrică, cea de paratrăznet și de împământare și a fost montată o instalație de avertizare la incendiu. Au fost realizate de asemenea lucrări și la zidul de incintă.

La Cincu se află cea mai valoroasă clădire pe care am avut-o în studiu, a admis arhitectul Emil Crişan, de la Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice.

Au fost realizate lucrări și la cazarma veche, unde a fost depășită o problemă ivită pe parcursul derulării proiectului. Practic, s-a prăbușit un perete după realizarea proiectului tehnic, fiind necesare ample intervenții suplimentare.

Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori la 1.400 anual va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică, cât și în cel al industriei de ospitalitate. Interesul manifestat de turiști va duce la conștientizarea valorii de patrimoniu pe care o adăpostește comunitatea, în special pentru tineri. E dificil de evaluat impactul social sau economic, dar este cert că Cincu și comunitatea de aici au câștigat un vector de dezvoltare și o șansă pentru creșterea coeziunii sociale. Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural a Programului Operațional Regional este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect.

Biserica fortificată din Cincu este închinată Fecioarei Maria și este una dintre cele mai mari bazilici romane situate într-o localitate săsească din România. Prin modul de poziționare a construcției pe o colină aflată între râurile Olt și Hârtibaciu ce prezintă trei laturi foarte abrupte, biserica este considerată o bazilică unicat deoarece apărarea ei se făcea doar pe partea de vest a dealului. Biserica a fost construită în satul Cincu din județul Brașov de către coloniștii germani la mijlocul secolului al XIII-lea.

Piesa de rezistență a bisericii este altarul care reprezintă necredința apostolului Toma, altarul prezentând o piatră de altar pe care sunt inscripționate cuvintele lui Isus către Toma.

 

Exit mobile version