Site icon Monitorul de Făgăraș

Document. Puține unități publice și private din zona Făgărașului au autorizație ISU. Nu au nici spitalul, școlile, liceele. Unitățile consilierului Ovidiu Popa nu au autorizație ISU. Lista publicată de ISU Brașov

Tragediile înregistrate în ultimul timp în România au scos la iveală o serie de ilegalități ale agenților economici  privați și publici, în special prevederile privind siguranța la incendii. Nici autoritățiile în domeniu nu-și fac treaba pentru care sunt plătite, caz în care asistăm la incidente cu urmări tragice. Pe toate palierele, indiferent că sunt autorități publice plătite din banii contribuabililor sau agenți economici, toți se folosesc de sintagma ,,merge și așa“, punând viața oamenilor în pericol. Ultima catastrofă, cea de la pensiunea din Prahova, s-a soldat cu 7 morți și o persoană dispărută. Unitatea turistică nu avea autorizație ISU și nici autorizație de funcționare.  Amintim și dezastrul de la Crevedia. Este bine știut de toată lumea că funcționarii publici care au atribuții de control la unitățiile comerciale în loc să aplice legea se bucură la atenții din partea celor verificați pentru a trece cu vederea ilegalitățile. În zona Făgărașului funcționează fără autorizații ISU sau de funcționare majoritatea unităților publice sau private, fie ele școli, grădinițe, spitale, pensiuni, hoteluri, restaurante, etc.  Pe site-ul ISU se pot vedea, pe județe,  ce unități sunt autorizate pentru siguranța la incedii. Pe de altă parte, dacă unitatea căutată nu este regăsită în lista ISU Brașov, puteți suna direct la un număr de telefon de contact, pentru a obține informația. Mai mult, agenții economici din categoria turism care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu au obligația să afișeze acest lucru, vizibil, la intrarea în unitate.

Prin urmare, turiștii sunt sfătuiți să se informeze și singuri la fața locului privind planul de evacuare în caz de incendiu, precum și asupra locului în care sunt amplasate mijloacele de primă intervenție, adică stingătoarele. Monitorul de Făgăraș publică lista unitățiilor care au fost autorizate pentru siguranța la incendii în perioada 2009-2023. 

Unități cu autorizație ISU la Făgăraș

În municipiul Făgăraș nu au autorizație ISU spitalul, școlile și liceele, grădinițele, hotelurile, restaurantele, barurile. Nici cele mai cunoscute unități nu funcționează legal, dar organele de control închid ochii, bucurându-se de darurile primite de la cei verificați.  Singurul hotel cu restaurant din Făgăraș cu autorizație ISU este Radis Com (Bulevard). De exemplu, Cuptorul Lagunei sau Laguna Albastră nu sunt autorizate ISU. Nici Spitalul Municipal Făgăraș nu are autorizație ISU, niciun liceu sau școală generală sau grădiniță nu funcționează legal din acest punct de vedere.

Comuna Lisa

Drăguș

Zona turistică Sâmbăta de Sus

În zona turistică funcționează pensiuni, hoteluri și restaurante, dar un număr limitat dintre ele este în legalitate.

Zona Dejani

Orașul Victoria

Viștea de Jos:

AUTORIZATII-DE-SECURITATE-LA-INCENDIU-EMISE-2009-18_04_-2023

 

 

 

 

 

Exit mobile version