Foto. Istoria Chiliei Părintelui Arsenie Boca, loc de pelerinaj pe Valea Sâmbetei din Munții Făgăraș

 

În anul 1943, la un an după numirea sa ca stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, Părintele Arsenie Boca   construiește o chilie în inima Munților Făgăraș. A găsit un loc prielnic pe Valea Sâmbetei unde sapă în stâncă o încăpere cam de 1,75 m și înaltă de 80 cm. Se spune că  inițial Părintele a dorit să creeze un intrând (hol) și o cameră de rugăciune în partea stângă, dar din cauza planului aproape vertical al stâncii în care este săpată chilia și a infiltrației cu apă a fost nevoit să renunțn chilie a sculptat schipul Maicii Domnului.

•    Arhimandritul Teofil Părăian nota: “A renunțat pentru că a constatat că se infiltrează apa. Părintele a renunțat la această lucrare și din motivul acesta, dar și din teama de a nu se face o legătură greșită între partizanii care se ascundeau prin acești munți și el. Părintele Arsenie Boca a fixat un loc socotit de retragere, care până la urmă nu a fost de retragere, nici pentru el și nici pentru altcineva, pentru că e în apropiere o cabană turistică.”

Chilia este la cota 1600

Chilia Părintelui Arsenie Boca se află pe versantul sudic al Văii Sâmbăta, la o altitudine de 1.600 de metri, în apropiere de cabana Valea Sâmbăta. Accesul către chilie pleacă de la Mănăstirea Brâncoveanu, pe un drum forestier accesibil pentru mașini pe o porțiune destul de lungă, în funcție de anotimp. Drumul forestier șerpuiește de-o parte și de alta a râului Sâmbăta, pe care-l traversează, pe alocuri, cu ajutorul unor podețe de lemn. De la cabană, poteca spre chilia Părintelui Arsenie Boca este anevoioasă și se străbate în aproximativ 30 de minute, pe vreme bună. Pe alocuri, pelerinii se pot ajuta de cabluri și scări de lemn. Chilia se află pe marginea unei prăpăstii de 100 de metri.

Mai ales în timpul sezonului cald, la chilie ajung mulți localnici, unde spun ei, găsesc liniștea și locul cel mai potrivit pentru a se ruga și a cere ajutor Părintelui.

 În cartea “Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, editura Agaton, Făgaraş, 2005:

• “ credinciosul Biliboacă Matei din Săvăstreni îşi aminteşte: când Părintele Arsenie lucra la chilia din munte, avea 12 oameni care îl ajutau. Unul din ei mi-a spus că odată când urcau pe potecă, un urs le-a apărut în faţă chiar pe potecă. Nu au îndrăznit nici să urce nici să coboare deşi aveau secure la ei şi l-au aşteptat pe Părintele Arsenie care rămăsese puţin în urmă. Când a a juns, Părintele le-a zis: ce faceţi măi fricoşilor?- apoi s-a dus la urs cu mâinile goale şi spre uimirea lor, l-a luat pe urs de o ureche şi i-a zis : du-te, mă, pe aici la vale.  Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine? Şi ursul a plecat la vale“. ( pag . 69).

Dumitru Matronea din Sibiu relatează:

• “ Părintele Arsenie nu îl lua pe părintele Dometie ( Moian, precizez, care a scris Acatistul şi Paraclistul, şi a plecat la Domnul în 1995, fiind îngropat la Mănăstirea Sâmbăta, în Cimitirul Călugărilor) sus la chilia din munte, de la Sâmbăta, şi îl lăsa să aştepte jos. Dar de jos, Părintelui Dometie i s-a arătat de mai multe ori Părintele Arsenie între cer şi pământ, în semnul Sfintei Cruci ( cu mâinile întinse lateral), deasupra locului unde este chilia”. ( pag. 63).

Părintele Arsenie Boca a fost stareț al Mănăstiri Brâncoveanu (între anii 1942 și 1948) și al Mănăstirii Prislop (1948 – 1950), teolog, artist plastic (a pictat Biserica Drăgănescu, din județul Giurgiu) și “Ctitor de frunte al Filocaliei românești“, așa cum este numit de către Părintele Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog român al secolului al XX-lea. Colecția Filocalia este o “culegere sau antologie din scrierile pustnicilor, monahilor și a clericilor ortodocși din secolele IV – XV”. În anul 1942 devine stareț al Mănăstirii Brâncoveanu din comuna Sâmbăta de Sus și un reprezentant al “mișcării de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. Părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic al secolului al XX-lea din România, fiind cunoscut pentru harurile sale în a vindeca și a prezice viitorul. Fiind și un susținător al luptei împotriva comunismului, acesta devine repede o țintă a hărțuielilor Securității și timp de aproape 10 ani este închis în repetate rânduri la Jilava, București, Timișoara și Oradea și  trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre – Marea Neagră. După anul 1956 este eliberat, însă îi este interzis să mai practice preoția; se rezumă la activitatea de muralist și pictează  Biserica din Drăgănescu (la 25 kilometri de București) și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București. Moare la Sinaia la data de 28 noiembrie 1989 și este înmormântat la Mănăstirea Prislop, acolo unde anual vin mii de pelerini pentru a găsi alinare.

 Foto: Lucian Paler (Cabana Valea Sâmbetei)