Site icon Monitorul de Făgăraș

 Se lucrează la Ambulatoriul de la Spitalul Orășenesc Victoria. Unitatea va avea și computer tomograf

La Spitalul Orășenesc Victoria  se lucrează, în această perioadă, la proiectul privind amenajarea și dotarea  Ambulatoriului. Așa cum explică primarul orașului, Camelia Bertea, se lucrează la spațiile din spital alocate ambulatoriului, iar în cel mult 60 de zile va ajunge aparatuta medicală necesară dotării unității. Spațiile sunt dezafectate și necesită ample lucrări de reabilitare.

 Proiect de 3,2 milioane de euro

Valoarea totală a proiectului este de  3,2 milioane de euro (17,3 milioane de lei), din care aparatura medicală, 2,4 milioane de euro.    ,,Cheltuielile eligibile, pentru care am solicitat finanțare nerambursabilă, însumează 13,1 milioane de lei, diferența urmând să fie acoperită după cum urmează: 2,5 milioane, ce reprezintă TVA-ul, de la bugetul de stat naţional şi 1,7 milioane, ce reprezintă cheltuielile neeligibile, de la bugetul local. Odată cu finalizarea acestui proiect, vom mai încheia o etapă importantă pentru ceea ce înseamnă aducerea Spitalului Orășenesc la standarde europene în privința dotărilor, a modului de tratare a pacienților și de asigurare a intimității și demnității acestora, a calității mediului de lucru pentru personalul medical“ a explicat primarul Camelia Bertea.

Laborator pentru analizele medicale

Spitalul de la Victoria va avea un laborator de analize propriu, care va fi realizat printr-un proiect în valoare de 200.000 euro. În această perioadă se lucrează la documentațiile privind autorizarea laboratorului.

Farmacia din cadrul Spitalului Orășenesc Victoria a fost autorizată de Ministerul Sănătății la începutul lunii ianuarie 2024.  Farmacia din cadrul spitalului este cu circuit închis.

 

 

 

Exit mobile version