Site icon Monitorul de Făgăraș

Regele Charles are cancer, anunţă Palatul Buckingham / Numeroase reacții internaționale de susținere

FOTO HotNews

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham, precizând că nu este vorba de cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul operaţiei sale pentru prostata mărită.

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit, dar, potrivit Buckingham Palace, regele a început încă de luni „un program de tratament”, în cursul căruia a fost sfătuit de medici să-şi amâne sarcinile publice.

„În cursul recentei intervenţii în spital la care a fost supus regele pentru o hipertrofie benignă de prostată, s-a constatat o problemă distinctă”, iar „teste ulterioare au identificat o formă de cancer”, a arătat Palatul Buckingham într-un comunicat.

Palatul precizează totodată că suveranul „va continua, pe tot parcursul acestei perioade, să se ocupe de treburile statului şi de documente oficiale, ca de obicei”.

Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic.

Regele va continua să se întâlnească săptămânal cu premierul

Regele va continua să se întâlnească săptămânal cu premierul Rishi Sunak, în ciuda diagnosticului de cancer, potrivit BBC. De asemenea, se așteaptă ca regele să rămână disponibil pentru îndatoririle de stat, inclusiv pentru întâlnirile Consiliului Privat, corpul de miniștri și consilieri care îl țin la curent cu activitatea guvernului.

Deşi îşi va întrerupe evenimentele publice, regele Charles, în vârstă de 75 de ani, îşi va continua rolul constituţional de şef de stat, informează BBC, preluat de News.ro. El a fost văzut duminică la o slujbă religioasă în Sandringham, unde a salutat mulţimea.

Prințul William revine la îndatoririle publice

Între timp, biroul de presă al prinţului William a anunţat luni că prinţul moştenitor va reveni începând de miercuri la îndatoririle oficiale după ce şi soţia sa, Kate, a petrecut două săptămâni în acelaşi spital unde a fost internat și regele Charles, informează Reuters.

Prințesa de Wales a fost operată luna trecută pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă. Ea a suferit o operaţie abdominală şi a stat internată aproape două săptămâni, având nevoie acum de o recuperare mai lungă, estimată să dureze cel puţin până la sfârşitul lunii martie.

Prinţul William (41 de ani) şi-a amânat angajamentele pentru a ajuta la îngrijirea celor trei copii ai cuplului. El va participa miercuri, în prima sa zi de revenire la îndatoririle oficiale, la dineul de gală caritabil al Ambulanţei Aeriene din Londra, a precizat Palatul Kensington, în timp ce BBC a relatat că va efectua şi o învestitură la Castelul Windsor mai devreme în cursul zilei.

După ce a părăsit spitalul săptămâna trecută, biroul cuplului a informat că Kate face „progrese”, dar nu se aşteaptă ca ea să se întoarcă la activitatea publică decât după Paşte, în timp ce se recuperează. Regele Charles şi prinţesa de Wales fuseseră externaţi de la London Clinic în aceeaşi.

Reacții internaționale
Prințul Harry îl va vizita pe Charles al III-lea în Marea Britanie

Prințul Harry, care locuiește în Statele Unite împreună cu familia sa, a vorbit cu tatăl său, regele Charles, în urma diagnosticului de cancer, și îl va vizita în Marea Britanie în următoarele zile, a anunțat agenția britanică de presă PA, care citează o sursă apropiată ducelui de Sussex.

Exit mobile version