Site icon Monitorul de Făgăraș

Binomul  Câju-Sucaciu va numi același manager la Spitalului Municipal Făgăraș? Concursul a fost stabilit pentru luna martie

 

Concursul pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Municipal Făgăraș a fost stabilit în luna martie 2024.  O etapă eliminatorie va fi dată de verificarea dosarelor candidaților, la 12 martie, urmată de susținerea proiectului de management, la  25 martie. Prin urmare, la 29 martie se va anunța cine va conduce spitalul pentru următorii 4 ani. Văzând însă cine organizează acest concurs, nu putem să nu ne întrebăm cât de corect va fi modul în care va fi desemnat managerului acestei instituții publice. Mai ales că în 2019, concursul a fost lipsit de transparență, președinta comisiei de examinare fiind mai degrabă preocupată să ascundă unele informații decât să urmărească efectiv evaluarea corectă și echidistantă a prestației candidaților. Conform anunțului, calendarul concursului este unul stufos, chiar democratic, precum a fost și cel anunțat în 2019. Însă dedesubturile trâmbițatului anunț s-au aflat în timpul desfășurării probelor și chiar pe parcursul mandatului încredințat lui Pandrea Viorica Mihaela. Va fi altfel acum? Pe surse se pare că terenul este deja pavat pentru un singur candidat, cel susținut de consiliul de administrație al spitalului condus de Câju Mariana. Ca și în 2019, nu s-a publicat componența comisiei de evaluare și a comisiei contestațiilor, ci doar președintele, nimeni alta decât Câju Mariana.

Etapele concursului

Condiții de concurs

Temele proiectului de management

Și în cazul acestui concurs, participarea publicului sau a presei este controlată de președintele comisiei, Câju. În sensul că intrebările directe vor fi adresate prin email cu cel puțin 24 ore înainte de susținerea publică a proiectului de management (art 17, alin 8 din Regulamentul de concurs întocmit de consiliul de administrație al spitalului și aprobat de CL Făgăraș).

Comisia de concurs este formată din președinte Câju Mariana, 2 membri și un secretar numiți de CA al spitalului, adică de Câju Mariana.  Cei doi membri  pot fi membri CA sau persoane din afară cu o experiență de minim 3 ani ca manager de spital sau cadru universitar în domeniu.

Cum s-a derulat concursul din 2019

Spitalul din Făgăraș a devenit o castă a  favorurilor de tot felul şi a intereselor de când s-a format binomul Câju-Sucaciu, prin 2017. Făgărășenii sunt cei care critică activitatea coordonată de  cei mai sus amintiți, justificându-și pozițiile și prin  concursul organizat, în 2019, pentru ocuparea funcţiei de  manager al spitalului de către consiliul de administraţie dominat de acelaşi binom. S-au lansat atunci în cursă trei candidaţi, dr. Tarta, ec. Ţîmboiu şi dr. Pandrea, care au şi participat la prima etapă a competiţiei, vizitarea spitalului. Până  la finalul perioadei de înscriere au rămas însă  doi candidaţi în competiţie, Persida Ţîmboiu şi Mihaela Pandrea, ultima fiind numită   manager interimar de același binom. Dr. Tarta s-a retras din competiție, refuzând să divulge motivul. Favorită era Pandrea, iar derularea concursului a demonstrat acest lucru. Câju a descins la locul ales pentru desfăşurarea concursului, sala de şedinţe a Primăriei Făgăraş,  val vârtej, precum un patron care-şi păzeşte proprietatea şi are ceva de ascuns.  Cu câteva minute înaintea orei stabilite pentru începerea concursului, Mariana Câju a intrat cu jeep-ul  în curtea Primăriei Făgăraş până aproape de sala de şedinţe. În condiţiile în care nimeni nu are voie să  intre cu maşina în acea zonă a incintei.  Nimeni nu a avut  curajul să-i facă vreo observaţie. Nici chiar şeful Poliţiei Locale prezent la faţa locului, care, parcă,   se asigura că toată lumea îi face voia cucoanei.   Mariana Câju s-a comportat  precum  un stăpân pe propria moşie, nu ca un  angajat care-şi asigură venituri din banii publici. A adus cu ea doi medici din Braşov pe care i-a ascuns de ochii celor care aveau întrebări înaintea începerii concursului. Se putea doar  bănui că aceşti medici făceau parte din comisia de concurs, în condiţiile în care componenţa acesteia a fost ţinută la secret.  S-a baricadat în sala de şedinţe şi a trântit uşa. Un comportament demn de supraveghere medicală de specialitate.

Tonul folosit te duce cu gândul că pe aceasta au lăsat-o nervii. Nu avea dreptate Câju întrucât reporterul Monitorul s-a înscris pentru participarea la susținerea publică a proiectelor de management de către candidați, respectând Regulamentul. Doar că nu s-a vrut prezența acestuia în sala de concurs, mințind că nu a fost înregistrată solicitarea în termen. Lipsit de transparență, a fost desemnat câștigătorul pentru patru ani, Pandrea Viorica Mihaela. Nu pot fi trecute cu vederea astfel de  situaţii create de  preşedinta comisiei de concurs, comportamentul  ei  ascundea anumite  interese  în desemnarea   managerului. În caz contrar permitea prezența publicului în sală.   Cine este Mariana Câju? Am găsit-o ca denunţător într- un dosar deschis de DNA Braşov, iar din 2017 formează binomul Câju-Sucaciu care  conduce Municipiul Făgăraş. (Lucia BAKI)

 

Exit mobile version