Consilierii locali ai Comunei Mândra au aprobat, în ultima ședință a Legislativului, proiectele de hotărâre, inițiate de primarul Șerban Ioan Taflan, legate de investiția ,,Drumuri de interes local în Comuna Mândra“, finanțată prin programul ,,Anghel Saligny“. Este vorba despre o finanțare în valoare de 7.424.157,43 lei, inclusiv TVA, din care contribuția de la bugetul comunei este de 488.271,61 lei. Aleșii locali au avut de analizat atât indicatorii tehnici și devizul general al investiției, dar și contribuția locală prevăzută pentru aceste lucrări. Conform documentației care a însoțit proiectele HCL, lucrările vor viza reabilitarea a 3.827 metri de drum și realizarea a 3.003 metri de rigole.
- ,,Cererea de finanțare a fost depusă la Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny“ în februarie 2022. Am finalizat documentațiile necesare obținerii finanțării, dar legislația impune și hotărârile Consiliului Local Mândra privind aprobarea DALI, aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general actualizat. De asemenea, cota de cofinanțare de la bugetul local trebuie să aibă aprobarea Legislativului. Cu toate aceste documente vom semna contractul de finanțare cu Ministerul Lucrărilor Publice“ a declarat primarul comunei, Șerban Ioan Taflan.

