Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Sărbătoare la Ludișor. ,,Credința fără fapte moartă este“ a fost cuvântul IPS Laurențiu, prezent în mijlocul sătenilor

Credincioșii Parohiei Ludişor l-au avut în mijlocul lor duminică, 31 martie 2024, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care a săvârșit Sfântă Liturghie arhierească și a binecuvântat lucrările desfășurate în ultima perioadă la lăcașul de cult. Au participat la eveniment  pr. Iulian David, protopopul de Făgăraș, un sobor de preoți din Țara Făgărașului, preotul paroh, Valentin Viorel Badiu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Grupul coral al bisericii Sfântul Nicolae din Câmpina, dirijat  de părintele Grigore Meșteroaie, a dat   răspunsurile la Sfânta Liturghie, creând o atmosferă specială. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Ionuț Gheorghe a fost hirotonit diacon. Pentru întreaga activitate desfășurată până acum, părintele paroh Valentin Viorel Badiu a fost ridicat la gradul de sachelar, având dreptul de a purta brâul albastru. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre ierarhizarea faptelor bune, dar și a faptelor reprobabile, așa cum reiese din Evanghelia duminicii a doua din Post.

Au fost oferite daruri

Înaltpreasfințitul Laurențiu a primit din partea comunității un tablou imortalizat în urmă cu 34 de ani, când a slujit în aceeași biserică. La final, Înaltpreasfinția Sa a oferit  primarului Gheorghe Marian Osalciuc,  senatorului Marius-Gheorghe Toanchină și celor implicați activ în lucrările ce s-au efectuat distincții și acte de cinstire. La finalul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate și lucrările realizate la casa parohială, care a fost reamenajată începând cu anul 2018.

Biserică veche de 164 de ani

Biserica cu hramul „Adormirii Maicii Domnului” a fost zidită în perioada 1860-1865 sub îndrumarea preotului Gheorghe Zaharia, care a slujit în parohie peste cincizeci de ani. Biserica are la intrare o poartă de zid de cărămidă, pe care apare anul 1870. Materialele de construcție au fost procurate de Consiliul parohial, din donațiile credincioșilor din localitate, precum și din parohiile învecinate. Pe lângă bani, fiecare familie a contribuit cu produse în natură, cu materiale de construcție, cu mâncare pentru lucrători, mână de lucru la producerea cărămizii, la zidire și la dulgherit. În 1975 a fost refăcut acoperișul acestei biserici, iar în perioada 1985-1989, locașul de cult a fost pictat de pictorul bisericesc Virgil Pavel, împreună cu soția sa, Livia. Sculptura iconostasului și a ușilor a fost realizată de Igor Dumitrescu.

(Sursa: Costin Chesnoiu)

 

 

Exit mobile version