Site icon Monitorul de Făgăraș

Video. Prins în flagrant când vindea droduri. Trei persoane din județul Brașov au fost arestate pentru trafic de droguri

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus la data de 2 aprilie a.c.,  în două cauze penale,  reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Din actele de urmărire penală  efectuate a rezultat că aceștia au deținut și comercializat droguri de mare risc, cocaină și comprimate ecstasy, către consumatori din județul Brașov.

 Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Brașov. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version