Săptămâna patimilor: Miercurea Mare. Este pomenită femeia care a turnat mir pe trupul Mântuitorului. Iuda l-a vândut pe Mântuitor pentru 30 de arginți

În Miercurea Mare, Biserica a rânduit ca fiecare credincios să ia aminte la două pilde pline de semnificaţii.

• Una se referă la păcătoasa desfrânată, înstrăinată de Dumnezeu, dar care, cu mare căinţă şi cu lacrimi, a uns trupul lui Hristos, devenind mironosiţă.
• A două pildă este despre Iuda, ucenicul care l-a vândut pe Domnul fariseilor şi cărturarilor, pentru 30 de arginţi. În această zi, creştinii obişnuiesc să ţină post negru.

 Femeia şi mirul

În Sfânta și Marea Miercuri este pomenită femeia care a turnat mir pe trupul Mântuitorului. Se pare, însă, că este vorba de mai multe femei. Evanghelistul Marcu relatează:

• ,,Și fiind în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un albastru cu mir de nard curat, de mare preț și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu Mă veți avea totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea,, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei”. (Marcu 14, 3-9) Sfântul Evanghelist Ioan o pomenește în mod direct pe Maria, sora lui Lazăr.
• ,,Deci, cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci, Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-l fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna”. (Ioan 12, 1-8)

Matei, vameșul chemat la apostolie, relatează și el în Evanghelia sa:

• ,,Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un albastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa asta? Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea”. (Matei 26, 6-12)
• În mod clar, aici este vorba de cel puțin două femei, dar lucrul unitar din toate cele trei relatările este profeția pe care Iisus a făcut-o cu privire la îngroparea Sa. Origen spune: ,,Se pare că există o mare asemănare și o legătură privind femeia din scrierile celor patru evangheliști. Totuși, aș putea spune celor care cred că toți au scris despre aceeași femeie: crezi că aceeași femeie care a turnat untdelemn pe capul lui Iisus, așa cum Matei și Marcu au relatat, a uns de asemenea și picioarele cu untdelemn (sau mir) așa cum au relatat Luca și Ioan? Însă nu este posibil ca evangheliștii să se fi contrazis unul pe altul în relatarea despre aceeași femeie, dat fiind faptul că ei erau pe deplin în aceeași înțelegere, același duh și în același gând și ei căutau să slujească bunăstării Bisericii. Dar dacă cineva crede că este aceeași femeie în Luca și Ioan, să ne spună nouă dacă Maria era femeia despre care se spune în Luca că ar fi o păcătoasă în cetate care, aflând că Iisus a venit în casa unui fariseu, a adus un albastru cu mir și stătea la picioarele Lui plângând și spălându-i-le cu lacrimile sale. Este de necrezut să se fi spus despre Maria, pe care Iisus o iubea, sora Martei, care a ales partea cea bună, că ar fi o păcătoasă a cetății. Și că despre femeia care, potrivit lui Matei și lui Marcu, a turnat mirul de preț pe capul lui Iisus, nu este de fapt scris a fi păcătoasă. Dar ea, care, potrivit lui Luca este descrisă ca păcătoasă, nu a îndrăznit să se apropie de capul lui Hristos, ci i-a spălat picioarele- ca și cum abia merita doar picioarele Lui- cu lacrimi de durere care au izvorât pocăință sinceră și i-au adus mântuirea. Femeia din Evanghelia după Luca, se tânguie și plânge mult pentru a putea spăla picioarele lui Iisus. Dar aceea care, potrivit lui Ioan, este Maria, este prezentată nu ca o păcătoasă, nici plângând. Probabil atunci, cineva va spune că sunt patru femei diferite prezentate de evangheliști. Dar, mai degrabă, sunt de acord cu faptul că sunt trei. A fost una despre care Matei și Marcu au scris într-o concordanță deplină. A fost, de asemenea, femeia despre care Luca a scris, pe când Ioan a scris totuși despre alta, diferită de cealaltă femeie, nu doar prin ceea ce s-a spus despre mir, dar și pentru că Iisus le iubea pe Maria și Marta- deși și ea este asociată că ar fi fost în Betania precum femeia din Matei și Marcu”. (Origen, Comentariu la Matei 77, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

Răzbunarea fariseilor şi vânzarea lui Iuda

• „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4).

Tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16)

• Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de Sfânta Miercure, pe parcursul anului.
• Se mai păstrează obiceiul din moşi strămoşi ca cenuşa din sobe să fie aruncată în Miercurea Mare peste straturile din grădină. Bătrânii satelor spun că, în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.