Site icon Monitorul de Făgăraș

Sâmbăta de Sus, premiată la secțiunea „Sat de poveste” din competiția Destinația Anului® 2024. Județul Brașov are șapte destinații premiate

Câștigătorii competiției Destinația Anului® 2024 au fost anunțați ieri seară, în cadrul unei Gale de excepție la Ateneul Român, la care au participat reprezentanți ai ministerelor Economiei, Turismului și Antreprenoriatului și Culturii, zeci de primari, membri și președinți ai consiliilor județene, reprezentanți ai federațiilor din domeniul turismului și HORECA, precum și mulți alți jucători importanți din domeniu, arată profit.ro.

Sutele de mii de voturi ale publicului pe platforma destinatiaanului.ro, un juriu format din peste 200 de experți, dar și un amplu studiu sociologic au stabilit clasamentul acestui an în cele 12 categorii ale competiției. Cele mai disputate secțiuni, care au suscitat o mobilizare extraordinară a românilor,  au fost câștigate de municipiul Sibiu, care a primit trofeul ”Orașe care Inspiră”, de localitatea brașoveană Bran, situată pe primul loc la categoria ”Stațiuni Turistice” și de satul sibian Biertan, cu cele mai multe voturi la categoria ”Sate de poveste”.

De menționat că Sâmbăta de Sus s-a situat pe locul 2 în cadrul secțiunii Destinația Anului® – Sat de poveste.

Cetățile dacice din munții Orăștie, Castelul Corvinilor, Eco Regiunea Delta Dunării au fost declarate câștigătoarele altor trei categorii foarte disputate – ”Tărâmuri cu tradiție și istorie”, ”Atracții Cultural-educative”, respectiv ”Regiuni Eco-turistice”.

Competiția a inclus anul acesta în premieră și destinații din Republica Moldova, cel mai bine situat în clasamentul final fiind satul Văleni din raionul Cahul, care a câștigat Premiul special Destinația Anului® 2024 în Republica Moldova.

Iată Destinațiile Anului 2024:

Destinația Anului® – Orașe care inspiră (prezentată de Enterprise Rent a Car Romania):

Destinația Anului® – Tărâmuri cu istorie și tradiție (prezentată de berea Caraiman):

Destinația Anului® – Regiuni Eco-turistice (prezentată de Asociația de Ecoturism din România):

Destinația Anului® – Stațiuni turistice:

Destinația Anului® – Sat de poveste:

Destinația Anului® – Parcuri de distracție și aventură:

Destinația Anului® – Atracții Cultural-Educative (prezentată de România Atractivă):

Destinația Anului® – Wellness:

Destinația Anului® – Cazări epice – resorturi:

Destinația Anului® – Cazări epice – boutique, prezentată de Epic Visits:

Destinația Anului® – Experiențe gastronomice (prezentată de METRO) –

Destinația Anului® – Cea mai bună promovare (prezentată de  BCR):

Premiul Special Destinația Anului® în Republica Moldova: Satul Văleni, raionul Cahul.

Premiul Special Destinația Anului® pe Litoral a fost acordat Stațiunii Mamaia, care tocmai a finalizat un proces de re-branding.

Premiu Special pentru județul cu cele mai multe destinații câștigătoare. În acest an, acesta a fost adjudecat de județul Brașov, unde se află șapte destinații premiate. Pe poziții fruntașe au fost și județele Sibiu, Harghita, Suceava și Hunedoara.

Dintre destinațiile cu cel mai mare punctaj, aflate pe locul 1 în categoriile de mai sus, Municipiului SIBIU i-a fost decernat MARELE PREMIU DESTINAȚIA ANULUI® 2024, acordat de Președintele Juriului.

Exit mobile version