Site icon Monitorul de Făgăraș

Un an cu aeroport la Brașov, aniversare fără mare fast. BRAŞOVUL, CONECTAT CU 12 DESTINAŢII DIN ÎNTREAGA EUROPĂ, PRIN INTERMEDIUL CURSELOR FLY LILI ŞI WIZZ AIR

FOTO: Facebook Aeroportul Internațional Brașov

În acest moment, pe Aeroportul din Brașov operează peste 10 companii, una de linie (Wizz Air), restul chartere, spre mai bine de 15 destinații, arată radiobrasovfm.ro.

Sâmbătă, 15 iunie, se împlinește un an de la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov. Autoritățile județene au decis ca momentul să fie marcat fără prea mare fast, doar prin câteva evenimente la care sunt invitați și copii.

„În ciuda tot ceea ce s-a spus despre acest aeroport, să lăsăm să auzim sau să reflectăm doar asupra acelor elemente pozitive. Sâmbătă vom sărbători. Vă invităm acolo la ora 9:00. Nu facem o sărbătoare foarte fastuoasă, dar momentul este încărcat de emoție. De ce? Pentru că 132.000 de pasageri care s-au perindat în Aeroportul Internațional Brașov într-o perioadă de un an de zile este un lucru minunat”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Șerban

La ora actuală, pe Aeroportul din Brașov operează peste 10 companii, una de linie (Wizz Air), restul chartere, spre mai bine de 15 destinații. Alte nouă destinații vor fi disponibile de la sfârșitul acestei luni, după începerea zborurilor de linie de la Brașov de către compania Fly Lilly.

Începând cu această vară Braşovul va fi conectat cu 12 destinaţii din întreaga Europă, prin intermediul curselor Fly Lili şi Wizz Air, fiecare destinaţie având o frecvenţă de operare de două, trei şi chiar patru zboruri în fiecare săptămână. Mai mult,  compania Fly Lili îşi va organiza o bază operaţională pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Programul zborurilor de vacanţă

 Nouă destinaţii operate de compania Fly Lili

Wizz Air inaugurează o nouă destinaţie şi creşte frecvenţa zborurilor

Compania Wizz Air continuă să fie un partener de nădejde al Aeroportului Braşov, având în vedere că pe 2 august se împlineşte un an de colaborare neîntreruptă. În condiţiile în care la începutul anului 2024 şi-a reconfigurat zborurile şi a suspendat anumite rute operate pe unele aeroporturi româneşti, firma maghiară a luat decizii extrem de benefice aeroportului nostru, având în vedere că urmează să inaugureze o nouă destinaţie – capitala Ungariei, dar şi să mărească numărul curselor dinspre/spre Londra-Luton şi Dortmund.

11.170 de călători în luna mai 2024

Majorarea numărului de destinaţii şi de curse săptămânale se va regăsi într-o creştere remarcabilă a numărului de pasageri care vor tranzita Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav în a doua jumătate a acestui an, precum şi a numărului de mişcări aeroportuare, cu atât mai mult cu cât la cursele charter şi de linie deja menţionate se vor adăuga zborurile private. Amintim că în intervalul 15 iunie – 31 decembrie 2023, Aeroportul Braşov a contabilizat un număr total de 79.011 pasageri. În primele patru luni din 2024 s-au înregistrat 37.254 de pasageri, în timp ce în luna mai au fost 11.170 de călători care au trecut prin porţile terminalului de la Ghimbav. Estimările conducerii AIBG sunt optimiste, existând premisele ca la 31 decembrie 2024 Aeroportul Braşov să depăşească numărul de 200.000 de pasageri înregistraţi în decurs de un an. Având în vedere preconizata creştere a traficului de pasageri, pentru a putea acomoda un număr din ce în ce mai mare de călători, conducerea AIBG a început demersurile în vederea extinderii platformei, urmând şi cele privind extinderea parcării auto. De asemenea, luând în considerare toate demersurile şi discuţiile cu operatorii aerieni în ceea ce priveşte prognoza pentru 2025, pe viitor se va impune şi extinderea terminalului de pasageri.

Exit mobile version