Site icon Monitorul de Făgăraș

Avertizare de caniculă pentru toată țara, valabilă de mâine. Trei sfaturi simple pentru a preveni bolile provocate de căldură

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de caniculă, valabile miercuri, 19 iunie. Prima, Cod Galben este valabilă în nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală. Temperaturile maxime în aceste zone se vor situa în general între 32 și 35 de grade, iar local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească ușor pragul critic de 80 de unități.

A doua avertizare, Cod Portocaliu va fi valabilă în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat.

De asemenea, vor fi nopți tropicale, în unele zone fiind așteptate temperaturi minime de 20 de grade. Meteorologii precizează că în zilele următoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.

Învinge canicula în 3 pași

In perioada caniculei este deosebit de important sa stii cum te poti proteja  pe tine si pe cei dragi de efectele negative ale temperaturilor extrem de ridicate. Temperaturile mai mari de 33 grade Celsius pot produce diverse afectiuni si pot agrava bolile deja existente, crescand riscul de deces.

Bolile provocate de caldura, cum ar fi crampele musculare, epuizarea termica sau socul termic, apar atunci cand organismul nu-si poate regla temperatura interna in mod corespunzator. Desi corpul uman isi reduce temperatura in mod normal prin transpiratie, in zilele cu temperaturi extreme, acest lucru poate fi insuficient. Prin urmare, temperatura corpului unei persoane creste mult mai repede decat se poate termoregla, provocand leziuni la nivelul creierului si altor organe vitale.

Factorii care afecteaza capacitatea organismului de a-si mentine constanta temperatura in timpul perioadelor extrem de calde sunt:
Persoane cu risc crescut de a suferi boli provocate de caldura:
Trei sfaturi simple pe care toata lumea ar trebui să le știe pentru a preveni bolile provocate de căldură:
1. Fereste-te de soare!
2. Hidrateaza-te!
3. Informeaza-te!
Semnele si simptomele bolilor provocate de caldura

Crampele musculare:

Epuizarea termica:

Insolatia si socul termic:

Exit mobile version