Site icon Monitorul de Făgăraș

Alte lucrări la drumul din stațiunea Sâmbăta de Sus, un nou contract

 

Drumul judeţean DJ 108B, din Staţiunea Climaterică Sâmbăta de Sus  va intra în a doua modernizare, după ce primul proiect nu a fost finalizat.  Sectorul ce urmează a intra în reparaţii are o lungime de 700 de metri, iar pentru realizarea lucrărilor, Consiliul Judeţean Braşov a lansat o licitaţie cu o valoare estimată de 1.718.838 lei, cu tot cu TVA. Pentru modernizarea întregului drum judeţean DJ 108B a fost semnat un contract de lucrări în anul 2018, cu firma Morani.

Între timp, se mai arată în documentul amintit, în anul 2022, SC Morani Construct SRL a intrat în insolvenţă, iar administratorul judiciar a reziliat unilateral contractual cu administraţia judeţeană braşoveană, care nu a mai putut continua astfel proiectul. După rezilierea contractului, Consiliul Judeţean a făcut o recepţie a stadiului fizic a lucrărilor executate şi a contractat serviciile unui expert tehnic autorizat, care să determine calitatea intervenţiilor.

Exit mobile version