Site icon Monitorul de Făgăraș

Video. Patru traficanți de droguri din județul Brașov au fost arestați, iar alți trei au fost puși sub control judiciar

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus, la data de 24.07.2024, reținerea a 7 inculpați, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov a dispus, în 25 iulie a.c.,  arestarea preventivă a patru dintre inculpații reținuți.  Față de alți trei inculpați, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au luat măsura controlului judiciar. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, specialiștilor criminaliști din Poliția Capitalei și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version