Site icon Monitorul de Făgăraș

Hram la Mănăstirea de pe Dealul Galațiului de praznicul Nașterii Maicii Domnului

 

Duminică, 8 septembrie 2024,  creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc  Naşterea Maicii Domnului, care în popor se mai numeşte şi Sfânta Marie Mică. Praznicul va fi marcat  la Mănăstirea Făget Boholţ de pe Dealul Galaţiului prin sărbătoarea hramului   bisericii mari. În biserica mare a mănăstirii se va   oficia slujba religioasă.   Conform tradiţiei, începând cu ora 8.00 se va sfinţi  apa, după care se va oficia Sfântul Maslu. Apoi credincioşii vor  participa  la Sfânta Liturghie care  va fi săvârşită de   un sobor de preoţi.

Mănăstirea Făget-Boholț are o frumoasă istorie scrisă cu sudoare de două măicuțe, Teodora şi Pantelimoana, care au edificat lăcașul de cult, demonstrând astfel că dacă există credință, se pot realiza lucruri pe care cu greu le-ai putea imagina.

Exit mobile version