Site icon Monitorul de Făgăraș

CJ Brașov investește în platforme e-Health pentru două spitale, 11,5 milioane de lei prin PNRR

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a semnat marţi, 24 septembrie, contractele de finanţare a proiectelor destinate implementării tehnologiilor digitale în activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase. Valoarea totală celor două proiecte este de 11.534.760 lei, iar finanţarea asigurată din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vor fi chiziţionate echipamente (reţelistică, servere, terminale), dezvoltarea de software integrat şi instruirea personalului. Echipamentele vor permite o comunicare rapidă şi sigură atât în interiorul spitalelor, cât şi cu alte entităţi (pacienţi, aparţinători, companii, alte unităţi medicale, instituţii publice), asigurându-se interconectarea şi interoperabilitatea datelor. Platformele e-Health vor permite, printre altele, consultarea dosarelor medicale de către pacienţi, realizarea unor programări online, ţinerea evidenţei evenimentelor medicale în format digital, obţinerea unor statistici referitoare la activitatea instituţiei medicale, comunicarea cu specialiştii din alte state.

Valoarea proiectului ce urmează a se implementa la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov este de 5.742.989 lei, iar a investiţia ce urmează a fi realizată la Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase se ridică la 5.791.771 lei.
Consiliul Judeţean a depus proiecte similare şi pentru celelalte trei unităţi spitaliceşti braşovene, contractele de finanţare pentru Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii fiind în procedură de semnare la Ministerul Sănătăţii.

Exit mobile version