Site icon Monitorul de Făgăraș

Urmărire ca-n filme pe DN1, acțiunea ,,Năvodul“. Un tânăr fără permis și drogat furase mașina unui făgărășean   

Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată duminică, 20 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, de către un localnic care anunța faptul că autoturismul i-a fost furat de la locul unde-l parcase, pe un teren situat în zona periferică a municipiului Făgăraș. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că, după ce a fost sustras, autoturismul a fost condus pe DN 1, pe direcția județului Sibiu, astfel că s-a procedat la informarea polițiștilor din Sibiu, în cauză fiind declanșată acțiunea „Năvodul”.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, precum și a infracțiunilor săvârșite la regimul rutier.

 

Exit mobile version