Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto și Video. Aleșii locali de la Mândra, la jurământ. Primarul Emil Morar: ,,Vreau să facem echipă bună împreună ca lucrurile să meargă așa cum trebuie“

 

Ședința de constituire a Consiliului Local Mândra a fost organizată luni, 21 octombrie a.c., la căminul cultural din localitate și a fost prezidată de Șerban Ioan Taflan, cel mai vârstnic dintre consilierii locali, așa cum impune legea. Decizia privind investirea pe funcții a Prefectului Brașovului a fost prezentată de secretarul general al instituției, Elena Dumbravă.  Au depus jurământul consilierii locali aleși la scrutinul electoral din iunie 2024. Pe una dintre funcții va fi validat un supleant, care va depune jurământul într-o ședință ulterioară.

 

Componența Legislativului de la Mândra este următoarea:

Primarul Emil Morar a depus jurământul

În aceeași ședință, primarul ales, Emil Morar-PSD, a depus la rându-i jurământul, după care s-a adresat audienței.

  Șerban Ioan Taflan: ,,Experiența mea în administrația publică locală să fie folosită de noul Legislativ, dar și de primarul Emil Morar“

Șerban Ioan Taflan și-a încheiat mandatul de primar, ocupând de acum  funcția de consilier local. Șerban Ioan Taflan a condus comuna Mândra timp de cinci mandate.

Emil Morar, primarul Comunei Mândra
Exit mobile version