Site icon Monitorul de Făgăraș

Scandalul revoluționarilor de carton s-a încheiat. Instanța a decis: Androne Gheorghe a rămas fără certificat de revoluționar

După un slalom printre instanțe, Curtea de Apel Brașov face lumină în problema certificatelor de revoluționar anulate prin decret prezidențial la 1 martie 2022. Așa cum a decis Curtea de Apel Brașov  la data de 23 octombrie 2024, sunt opt persoane care au rămas fără certificat  de revoluționar, printre care se află și Androne Gheorghe.

 Tip solutie: Menţine hotărârea atacată
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei reclamante Tănase Armenia Tatiana şi respinge recursul formulat de către Tănase Armenia Tatiana ca fiind formulat de către o persoană fără capacitate de folosinţă. Respinge ca fiind nefondate recursul declarat de recurenţii reclamanţi Bîrloiu Gheorghe, Lungu Pantelimon, Androne Gheorghe, Şerbănescu Paul, Neagu Doina și Adetu Sorin, precum şi recursul declarat de recurentul pârât Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, împotriva sentinţei civile nr. 465/CA/10.06.2024 pronunţată de către Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art. 396 cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 23.10.2024. Document: Hotarâre  606/2024  23.10.2024 (Curtea de Apel Brașov)

Au fost două dosare civile

Reamintim că Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 1 martie 2022, decretele pentru retragerea titlurilor de ,,Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, ,,Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi de ,,Luptător cu Rol Determinant” pentru 58 de persoane. Pe lista neagră s-a aflat și Gheorghe Androne care a beneficiat de drepturile conferite de legislație în baza certificatului  362   LRM00157.  Unul deschis de Androne împotriva Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Și altul tot împotriva Secretariatului de un grup de persoane lăsate  de președinte  fără certificate, respectiv  Androne Gheorghe, Tănase Armenia Tatiana, Tănase Ionel, Lungu Pantelimon, Bîrloiu Gheorghe, Șerbănescu Paul, Adetu Sorin. În dosarul nr. 956/62/2022 înregistrat la 24.03.2022 la Tribunalul Brașov, magistrații au declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Dosarul a ajuns  astfel la Curtea de Apel Brașov, fiind înregistrat la data de 23 septembrie 2022. Și această instanță a declinat soluționarea cauzei prin hotărârea emisă la 31 octombrie 2022, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul lui Androne, suspendat de instanță

Dosarul nr. 1161/62/2022 înregistrat la data de 5.04.2022 la Tribunalul Brașov, secția Contencios administrativ şi fiscal a fost suspendat până la data de 12 aprilie 2023.

Dar la data de 12 iunie 2023, instanța se pronunță, constatând că este perimată cererea.

Androne n-a atacat hotărârea Tribunalului Brașov.

Indemnizații generoase
 

Revoluționarii au dreptul la o indemnizație lunarã reparatorie, calculatã pe baza coeficienților de multiplicare ce vor fi aplicați asupra salariului mediu brut

 

Beneficiile certificatului de revoluţionar

Revoluționarii din Fãgãraș au primit de la municipalitate câte un hectar de teren, în condițiile în care un veteran de rãzboi a beneficiat de 500 mp de teren.

Sursa foto: https://www.facebook.com/search/top/?q=androne%20gheorghe

 

 

 

 

Exit mobile version