Cel de-al treilea frate al Domnului care a propovăduit Evanghelia este Simeon, ajuns și el episcop al Ierusalimului. F.S. Fitzimmonds care a fost prorector al Spurgeon s College din Londra spune: ,,Unul dintre frații Domnului nostru (Mat. 13:55); Marcu 6:3)” Textele scripturistice menționează: ,,Au nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numește mama lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?” (Matei 13, 55-56); ,,Au nu este acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov și al lui Iosi și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau întru El. Și le zicea Iisus: Nu este prooroc disprețuit decât în patria sa și între rudeniile sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nicio minune, decât că, punându-și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat”. (Marcu 6, 3-5)
Frații Domnului în exegeza biblică
Să ne oprim puțin asupra termenului de ,,frați ai Domnului”. Cu privire la acest lucru circulă cel puțin trei variante. R.V.G Tasker, profesor de exegeză a Noului Testament în cadrul Universității din Londra, explica: ,,Există patru bărbați care sunt descriși în Evanghelii ca și ,,frații” lui Iisus, și anume, Iacov, Iose, Simon și Iuda (Mat. 13:55; Marcu 6:3). Locuitorii din orașul natal al lui Iisus și-au exprimat uimirea ca un frate al acestor oameni să posede înțelepciunea și puterea lui Iisus (Marcu 6: 2-3). Pe de altă parte, Iisus i-a comparat pe frații Săi și pe mama Sa, de care era legat prin legături fizice, cu ucenicii Săi, care în virtutea ascultării lor de voia Tatălui Său erau considerați de El ca ,,frații” și ,,mama” Sa, în sens spiritual (Mat. 12:46-50). Au fost expuse trei concepții cu privire la natura relației dintre Iisus și acești oameni:
- ,,Frații” lui Iisus au fost copiii mai mici ai lui Iosif și Maria
Această părere este sprijinită în primul sens al termenului ,,întâi născut”, din Luca 2:7, precum și de deducția logică din Mat. 1:25, că după nașterea lui Iisus Iosif și Maria au avut relații maritale normale. Părerea a fost susținută cu tărie de Helvidius în secolul al 4-lea, dar a ajuns să fie considerată eretică în lumina doctrinei, devenită tot mai atrăgătoare odată cu dezvoltarea mișcării ascetice, potrivit căreia Maria a rămas pururea fecioară. De la Reformă încoace ea a fost susținută cel mai frecvent de Protestanți.
- ,,Frații” au fost copiii lui Iosif din prima căsătorie
Această părere, enunțată pentru prima oară în secolul al 3-lea și apărată de Epiphanius în secolul al 4-lea, a devenit doctrina acceptată de Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Nu are sprijin direct din Noul Testament. Adepții ei au presupus de obicei că opoziția fraților lui Iisus în timpul vieții Lui pe pământ s-a datorat în mare măsură invidiei pentru realizările fratelui lor vitreg mai tânăr.
- ,,Frații” au fost verișorii lui Iisus
Această părere, emisă de Jerome pentru a apăra doctrina virginității perpetue a mamei lui Iisus, a rămas învățătura oficială a Bisericii Romano-Catolice. Este bazată pe următoarea serie de presupuneri arbitrare: (i) interpretarea corectă a textului din Ioan 19:25 este că au fost trei, nu patru, femei la cruce, adică; Maria, mama lui Iisus, sora ei, identificată cu ,,Maria nevasta lui Cleopa” și Maria din Magdala; (ii) a doua Maria din pasajul din Ioan este identică cu Maria din Marcu 15:40 ca ,,mama lui Iacov cel mic și al lui Iosie”; (iii) că acest ,,Iacov cel mic este apostolul numit în Marcu 3:18 ,,fiul lui Alfeu”; (iV) a doua Maria din Ioan 19:25 a fost căsătorită cu Alfeu. Jerome recunoaște că nu știe de ce a fost ea descrisă ca ,,a lui Clopa”, care se presupune că înseamnă ,,nevasta lui Clopa”. Teoria aceasta s-ar părea să implice ca Alfeu să fie un alt nume al lui Clopa, sau ca Maria să fi fost căsătorită de două ori. Totuși, această exegeză ingenioasă dar neconvingătoare a lui Jerome a redus la doi numărul oamenilor numiți Iacov în Noul Testament- fiul lui Zebedei și Iacov, fratele Domnului”, cunoscut ca ,,Iacob cel mic”, pentru a-l deosebi de fiul lui Zebedei! Este probabil că ,,frații mei” din Mat. 28:10 se referă la un grup mai mare decât ,,frații” menționați deja”. Istoricul James Tabor, pe care l-am citat de nenumărate ori, este unul din adepții teoriei că Maria s-ar fi recăsătorit cu Cleopa, un frate al lui Iosif, după moartea acestuia, conform legii leviratului. Jacques de Voragine reia această teză în ,,Legenda Aurea”: ,,Simon și Iuda- al doilea numit Tadeu- erau originari din Cana, fiind frații lui Iacov cel Mic și fiii Mariei Cleopa, soția lui Alfeu”. Cercetătoarea și lingvista Aurelia Bălan Mihailovici reia această teză mergând pe filiera ,,verilor” lui Iisus în excepționala lucrare ,,Dicționar onomastic creștin”- ,,Sf. Mc. Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, unul din cei 70 de Apostoli, este fiul lui Cleopa, numit și Alfeu, un frate bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului”.
Activitatea Sfântului Apostol Simeon
Jacques de Voragine menționează cu privire la activitatea Sfântului Apostol Simeon: ,,Pe de altă parte, Isidor, în cartea sa despre moartea apostolilor, Eusebiu, în ,,Istoria Eclesiastică”, Beda, în comentariile la ,,Faptele apostolilor” și Jean Beleth, în lucrarea ,,Summa de Eclesiasticis Oficiis”, spun că Sfântul Apostol Simon ar fi suferit cazna răstignirii. După părerea acestor autori, Apostolul Simon, după ce a predicat în Egipt, s-a întors la Ierusalim, unde apostolii l-au ales să-l înlocuiască pe Iacov cel Mic pe scaunul episcopal. Se spune că a condus multă vreme Biserica din Ierusalim și că a înviat treizeci de morți. Ar fi ajuns la venerabila vârstă de o sută douăzeci de ani când, sub domnia împăratului Traian, ar fi fost luat prizonier și martirizat pe cruce de către consulul Atticus. Dar acești istorici și teologi admit și că acest Sfânt Simon poate fi un altul, numit tot Simon, fiu al lui Cleopa și nepot al Sfântului Iosif”. Aurelia Bălan Mihailovici merge pe aceeași sursă aducând noi detalii: ,,Fiu al lui Cleopa și al Mariei, Sf. Simeon ajunge la înțelegerea minunilor și a întregii activități a lui Iisus, iar după Pătimirea pe cruce, Învierea și Înălțarea Sa la cer, Sf. Simeon devine unul din cei 70 de Apostoli care neîncetat au bătut drumurile cetăților și ale satelor, luminând sufletele și vindecând trupurile tuturor celor aflați în suferință și dornici de o nouă viață. Întâiul episcop al Ierusalimului, Iacov, ucis prin lovirea cu un lemn în cap, în anul 62, în timpul mărturisirii credinței întru Hristos-Mesia cel mult așteptat. Această moarte, atât de crudă și neașteptată, a îndurerat inimile multor creștini din Ierusalim și i-a determinat să aleagă un nou episcop, numindu-l pe Fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. Nu mult după numirea sa, Ierusalimul este ocupat de Tit, fiul lui Vespasian, și distrus, după cum le-a prezis Mântuitorul, înainte de pătimirea Sa: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie”. (Matei 23, 37,38). Creștinii împreună cu episcopul Simeon s-au retras dincolo de Iordan, la Pella. După trecerea urgiei, în jurul anului 70, creștinii s-au întors la Ierusalim, unde sub harul și sfințenia episcopului lor, Simeon, numărul lor a crescut, ceea ce a făcut să se declanșeze o reacție de aprigă prigoană a romanilor. Astfel Sfântul Simeon este osândit la moarte, sub împărăția lui Traian, moarte pe cruce ca și cea a Mântuitorului și Stăpânului a toate. Martiriul este consemnat în anul 107, când episcopul Simeon era în vârstă. Avea 120 de ani, din care 44 i-a petrecut în episcopat”. Simeon este ultimul frate, sau respectiv rudă apropiată a Domnului, care a propovăduit credința în Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Un al patrulea frate al lui Hristos a fost Iosie, dar acesta este doar amintit în textele Noului Testament ca făcând parte din familia lui Hristos. (Ștefan BOTORAN)
