Site icon Monitorul de Făgăraș

IPS Laurențiu s-a aflat duminică la Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Parohia Recea Nouă. A fost sfințită și noua capelă mortuară

 

La Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Parohia Recea Nouă s-a oficiat liturghie arhierească duminică, 19 ianuarie a.c.   Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârșit liturghia însoțit de un sobor de preoți printre care s-au aflat preotul paroh Iulian David, protopop al Făgăraşului și protopopul de Rupea, Mircea Comşa.  Au participat la eveniment numeroși credincioși din Recea, dar și din localitățile învecinate, dar și oficialități locale și județene. A ținut să fie prezent la eveniment  Șerban Todorică, vicepreședintele CJ Brașov.

Sfinţirea   capelei mortuare  

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul  Laurențiu a oferit doamnei preotese Mihaela David distincţia „Ordinul Anastasia Șaguna”, iar cântăreţul bisericesc al parohiei,   Sergiu Ştefan Raţiu, a primit distincţia „Dimitrie Cunţan”. De asemenea, binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire. Fostul primar al comunei, Gheorghe Lazea, a primit un act de cinstire din partea IPS Laurențiu pentru implicarea și susținerea lucrărilor la lăcașurile de cult din comună.  Preotul paroh Iulian David a prezentat un scurt istoric al comunităţii din Recea Nouă şi a lăcașului de cult  menţionând lucrările administrative, pastorale şi duhovniceşti realizate în ultimii ani în comunitate, ultimul proiect al parohiei fiind construirea noii capele mortuare în apropierea bisericii, cu susţinerea financiară a Primăriei Recea. La finalul evenimentului,  ierarhul a sfinţit noua capelă mortuară din comunitate.

Foto: Costin Chesnoiu

 

 

Exit mobile version