Site icon Monitorul de Făgăraș

A murit Dinu Gheorghe. Fostul om de fotbal a fost găsit mort în casă de femeia care îi făcea menajul

FOTO: golazoo.ro

Cunoscutul om de afaceri Dinu Gheorghe – fostul președinte al clubului de fotbal Rapid București și fost director general al clubului Dinamo – a fost găsit mort în propria locuință, informează gandul.ro.

Dinu Vamă avea 69 de ani și a fost descoperit chiar de femeia care îi făcea menajul.

Fostul patron al Rapidului, George Copos, a confirmat vestea trecerii în neființă a lui Dinu Gheorghe.

„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Copos, potrivit golazo.ro.

De ce i se spunea „Vamă”

Dinu Gheorghe a condus cluburi importante, activând zeci de ani în lumea fotbalului. Dar, până să devină președintele unor echipe ca Rapid, FC Brașov, Astra, Dinamo, ASA Târgu Mureș ori Dunărea Călăraşi a avut cu totul alte meserii. Una dintre ele, pentru o scurtp perioadă, magazioner la un spital pentru cei cu afecțiuni psihice.

A fost apoi vameș, slujbă ce i-a dat și porecla – Dinu „Vamă”. Din această postură a ajuns să împartă o locuință cu Tudor Postelnicu, omul care a condus Securitatea, temuta instituție de pe vremea conducerii lui Nicolae Ceaușescu. A fost în funcție din 1978, iar în 1987 a fost instalat ca Ministru de Interne.

„Pe vremea aceea nu existau contrabandiști în România, până în 1989. Era un control de rutină, niște reguli, niște taxe, nu era vama de azi sau cea de după 1990. Nu era simplu, am lucrat șapte ani de zile în schimburi, 12 cu 24”, spunea Dinu Gheorghe.

Dinu Gheorghe: „Am fost magazioner la spitalul de nebuni”

În anul 2021, Dinu Gheorghe dezvăluia, pentru Pro Sport, că a fost și magazioner la… „spitalul de nebuni”. Dinu Gheorghe terminase liceul și avea nevoie de o slujbă, pentru a putea da la facultate.

„Da, vreo cinci – șase luni am fost magazioner la spitalul de nebuni. Terminasem liceul și aveam nevoie de o slujbă pentru a putea da la facultate… la seral sau fără frecvență. Aveam nevoie de o adeverință, din acest motiv…”, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.

Ultima formație la care a activat Dinu „Vamă” a fost Dunărea Călărașni, unde a activat între martie 2019 și mai 2019.

Cluburi conduse de Dinu Gheorghe:

Exit mobile version