Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost reținut la Istanbul, au declarat surse pentru G4Media.
„Acesta are emis, de către Tribunalul București, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani. În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare, pentru punerea în executare a mandatului”, a mai precizat Poliția.
Ionuț Costea a fost condamnat în mai 2023 la 6 ani de închisoare printr-o sentință definitivă în dosarul DNA privind reabilitarea căii ferate București-Constanța. Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.
Costea a fost dat în urmărire internațională după ce a fugit din țară.