Sfârșit tragic pentru un bărbat din cartierul Combinat din Făgăraș. La 47 de ani a sfârșit carbonizat într-o stație trafo de pe platforma fostului combinat chimic. Bărbatul doar ce se întorsese din Germania, dar a vrut, alături de alți locatari din cartier, să mai câștige un ban din valorificarea cablurilor și a fierului vechi ce se mai găsesc pe platformă. Din nefericire, în jurul orei 14.00, miercuri, 12 februarie a.c., se afla în grupul de indivizi care voia să intre în stația trafo de unde să fure cabluri.
- ,,Stația trafo era sub tensiune și pe ușă exista avertisment în acest sens. A intrat doar acest bărbat fără să țină cont că este periculos. A murit electrocutat, carbonizat. Pe noi ne-au solicitat la fața locului pentru a asigura locul pentru SMURD și pentru cercetare“ a spus Dănuț Sîntion, șeful Poliției Locale Făgăraș.
Persoanele care l-au însoțit pe C.A la furat au sunat la 112 și au cerut ajutor. Au sosit la fața locului polițiștii și un echipaj SMURD. Pentru C.A a fost însă foarte târziu, trupul bărbatului fiind carbonizat.
Ce spune Poliția
- „S-a format o echipă operativă de cercetare, coordonată de procurorul de caz, care a stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat de 47 de ani, din municipiul Făgăraș, ce prezenta urme de carbonizare, produse ca urmare a unei electrocutări. De asemenea, verificările au arătat faptul că bărbatul ar fi pătruns fără drept prin forțarea accesului în incintă cu intenția de a sustrage elemente de electricitate, împrejurare în care s-ar fi electrocutat”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Un caz similar s-a petrecut în decembrie 2023, când un bărbat de 30 de ani a murit electrocutat tot pe platforma Nitramonia.