Site icon Monitorul de Făgăraș

Bacalaureat 2025. Modele de subiecte și barem la Limba și literatura română, publicate de Ministerul Educației

FOTO: HotNews

Ministerul Educației a publicat mai multe modele de subiecte pentru probele pe care elevii clasei a XII-a le vor susține în vară, la examenul de Bacalaureat 2025. Pe site-ul subiecte.edu.ro, elevii pot descărca și rezolva teste de antrenament la materiile de examen și pot verifica răspunsurile pe baza baremelor.

Anul acesta, examenul de Bacalaureat se susține în două etape: prima etapă, cea a evaluării competențelor lingvistice și digitale, a avut loc în luna februarie, o premieră în istoria examenului național. În vară, începând cu 10 iunie, se vor desfășura probele scrise la Limba română, cea obligatorie a profilului, cea la alegere și la Limba maternă.

Vezi AICI modelele de subiect și baremul

Elevii au susținut deja competențele

Este pentru prima dată în istoria Bacalaureatului când probele susținute de elevii claselor a XII-a se împart în perioade diferite. Deși fostei ministre a Educației, Ligia Deca, i s-a cerut să revină asupra deciziei, aceasta a păstrat-o și a susținut că măsura a fost luată pentru a nu-i forța pe elevi să dea examenul vara, când temperaturile sunt ridicate.

În spațiul public hotărârea a fost criticată. 37 de profesori de la Colegiul Național „Sfântul Sava” i-au cerut Ligiei Deca, în septembrie, să modifice calendarul examenului de BAC 2025, argumentând că, în forma actuală, „examenul ar fi un fiasco”.

Cei care dau examenul de BAC 2025 vor putea să își vadă lucrarea înainte de a depune contestații, conform unui anunț al Ministerului Educației.

Calendar Bacalaureat 2025

Primele rezultate la BAC 2025 vor fi afișate pe 20 iunie 2025, iar elevii nemulțumiți de notele lor le pot contesta pe 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Exit mobile version