Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Pânda polițiștilor la Șinca Nouă în acțiunea ,,lemnul și remorca“. Revolta oamenilor din comună

 

A fost zarvă mare astăzi, 15 aprilie a.c., la Șinca Nouă. Sătenii au fost preocupați să-și ridice cota de lemne de foc alocată din pădurea comunală și au luat drumul spre pădure pentru a aduce în sat lemnele plătite. Polițiștii veniți și de la Zărnești au ocupat poziții bine stabilite de unde îi puteau  ,,întâmpina“ pe localnicii harnici cu topul de amenzi. De la fața locului nu putea lipsi nici  primarul comunei. Dar zarva oamenilor a ajuns  până la prefectul județului.

Misiune îndeplinită

Sătenii din Șinca Nouă povestesc că așteptau această zi pentru a ridica cotele de lemne de foc. S-au urcat pe tractoare și au pornit spre pădure, având plătite bonurile aferente cantităților de lemn stabilite de primărie. Ca la un semn, primul tractor a fost oprit de echipa de polițiști. Următorul la fel. Până la patru tractoare cu remorcile încărcate cu lemne. Două dintre tractoare au fost direcționate spre sediul Poliției Șinca Nouă. La scurt timp au ajuns polițiștii pentru declarații. Sediul Poliției se află în clădirea Primăriei Șinca Nouă.

Revolta localnicilor

În fața sediului s-au adunat și localnicii revoltați de situația creată.

În timp de oamenii erau verificați, pe drumul național a trecut un TIR cu două remorci încărcate cu bușteni, cu număr de înmatriculare de Argeș, dar acesta nu a fost oprit pentru verificări. Am încercat să stăm de vorbă cu polițiștii care au organizat acțiunea ,,lemnul și remorca“. Numai că polițiștii erau baricadați după  ușa încuiată a sediului instituției. Nici la insistențele noastre nu au deschis.

Primarul este de partea cetățenilor

L-am sunat pe primarul comunei, Adrian Ciocan,  care a explicat situația.

Vom reveni cu soluția dată de prefect, dar și cu sancțiunile polițiștilor, dacă acestea au fost înregistrate. (Lucia BAKI)

 

Exit mobile version