Ion Gavrilă Ogoranu a trecut în veșnicie la 1 mai 2006. Își doarme somnul de veci în cimitirul din Gâltiu, Alba.
Era 2006, 30 aprilie, noaptea târziu, când o tristă veste venea de la Gâltiu. Ion Gavrilă Ogoanu, eroul Rezistenţei Anticomuniste din România, a părăsit această lume. A fost un ceremonial religios simplu, aşa cum şi-a dorit Ion Gavrilă Ogoranu: fără elogii, fără vorbărie prea multă. I-a fost respectată dorinţa, dar mulţime multă a ţinut să-l conducă pe ultimul drum. Un frumos monument din marmură albă tronează de atunci peste mormânt.
- ,,Să ardem ca o flacără măcar, dacă nu putem învinge…Să nu murim cu o zi înainte de a fi nevoie de noi…( Ogoranu- Brazii” vol I ).
Sunt cuvintele scrise pe mormântul eroului făgărăşean. La picioarele mormântului au fost plantaţi doi brazi meniţi parcă să amintească tuturor care ţin un moment de reculegere la căpătâiul ,,Moşului” că ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”.
S-au scurs de atunci 19 ani. Casa din Gâltiu de la nr 28 în care Ion Gavrilă Ogoranu şi Ana Săbăduş au locuit şi au reuşit să tăinuiască vreme de două decenii fuga luptătorului în faţa securităţii nu mai este locuită. ,,Ion Gavrilă Ogoranu a fost o istorie vie a neamului nostru” spunea Octav Bjoza. Îmi aduc aminte cuvintele lui Ion Gavrilă Ogoranu spuse la comemorarea de la Crucea de la Mănăstirea Sâmbăta: ,,Pentru noi lupta nu se va încheia decât atunci cînd ni se vor bate cuiele pe sicriu„. Viaţa eroului a fost o luptă continuă, de la viaţa dură şi plină de lipsuri a familiei lui de ţărani din Gura Văii, la studenţia întreruptă prin lupta anticomunistă, hăituiala din Munţii Făgăraşului, fuga de securitate, apoi eliberarea de comunism într-un lagăr mai mare numit România şi mai apoi munca de cercetare în arhivele fostei securităţi, cea care i-a făcut viaţa un calvar, şi lupta cu condeiul care a lăsat urmaşilor o istorie scrisă a vremurilor de prigoană în 7 volume intitulate sugestiv ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”, titlu pus de Traian Trifan din Braşov, un ,,veteran” al închisorii Aiud.
Informatori și informatori
,,Imediat după Revoluţie, când în foştii securişti intrase panica sau mustrările de conştiinţă, într-un orăşel, un fost ofiţer de securitate, temându-se că-i sfârşitul lumii, a prezentat foştilor deţinuţi politici un caiet cu lista informatorilor securităţii, în ordine alfabetică, uneori cu pseudonimul lor, cu transferul lor şi cu alte amănunte. Erau în număr de circa 1.500 la cei 15.000 locuitori ai oraşului. Nu figurează în listă nici un nume de ofiţer de securitate şi nici un membru P.C.R. În listă însă se aflau numele mai tuturor persoanelor ce au însemnat ceva în acest orăşel, unii chiar cu ani de închisoare, canal sau morţi pe acolo (profesori, avocaţi, medici, judecători, preoţi).
L-am găsit în listă pe doctorul C., omul nostru de sprijin, cât am fost în munţi, care ne-a ajutat cu medicamente şi cu care ne-am întâlnit ani de-a rândul în casa părinţilor lui. Noi ştiam că el dă informaţii securităţii. Dacă ar fi vrut, ne-ar fi putut vinde cu uşurinţă, dar am avut tot timpul deplină încredere în el. Ne-a relatat totdeauna ce voia securitatea de la el şi ne-am sfătuit împreună ce să declare. În cartea de memorii ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” am dat multe amănunte despre astfel de „informatori”. În lupta noastră de rezistenţă am avut zeci de astfel de cazuri cu astfel de oameni, care informau ceea ce noi vroiam să ştie securitatea. „Joc dublu”, vor spune unii. Nu, ei au jucat un singur joc, jocul nostru, jocul rezistenţei anticomuniste. Probabil, în vreo listă figurează chiar şi Fileru, care, înainte de a veni la munte, a fost trei ani ca pădurar, prin însăşi meseria lui „informator” dând securităţii ce voiam noi să ştie. De altfel toţi paznicii de câmp, paznicii de noapte din sate, păstorii vitelor, ciobanii, drumarii erau trecuţi în lista informatorilor şi obligaţi prin meseria lor să dea informaţii. Ar fi o crimă ca aceşti oameni să figureze pe o listă oarbă şi infamantă ca informatori. Era o vreme când a refuza securitatea de a deveni informator era totuna cu a fi arestat sau mai rău. Strâns cu uşa, omul accepta, dar se ferea să dea vreo informaţie de pe urma căreia cineva să sufere. Tot informatori au fost socotiţi şi cei reţinuţi, arestaţi şi chinuiţi şi obligaţi să dea declaraţii adevărate sau false. Declaraţiile au fost introduse în fişiere şi numele lor trecute în lista informatorilor. Putem să condamnăm un om că a informat în aceste condiţii? Nu de la o listă oarbă cu numele informatorilor trebuie pornit, ci de la informaţia care a făcut un rău cuiva: marginalizare, arestare, închisoare, moarte. Dacă nu e bine să rămână informatori necunoscuţi, nu trebuie să se arunce cu noroi în numele sau în memoria unor oameni cinstiţi, ei înşişi victime ale regimului sau chiar eroi ai rezistenţei anticomuniste“. (Ion Gavrilă Ogoranu, vol 3, ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“)