Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, coincide cu sărbătoarea populară Sânzâienele. Noaptea care o precede e plină de mistere şi ritualuri polulare iar originile sale merg cu mult timp în urmă. Se crede că denumirea provine de la zeiţa romană Diana – Sanctae Dianae. Herodot indentifică, însă, în cultura tracilor, o divinitate cu numele Artemis-Bendis, nimic altceva decât un avatar al Sânzienei din basmele autohtone. O altă explicaţie dată de etnologi ne duce la un vechi cult solar, în care acestea sunt considerate preotesele Soarelui. Sânzâienele sunt definite ca nişte entităţi feminine de o neasemuită frumuseţe, personaje mitico-folclorice, volatile, posesoare ale unor puteri magice. Dansează în poieni ori la răspântii de drumuri. Pe câmpurile pe care trec înnobilează plantele cu puteri tămăduitoare şi miresme fermecătoare. De Sânziene, amuţeşte cucul. Cântecul lui ne însoţeşte din primăvară fix trei luni. De accea, în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte ,,Drăgaica’’, ,,Cap de vară’’, ,,Ziua soarelui’’ sau ,,Amuţitul cucului”. Încetarea prematură a vocii cucului e prevestitoartea unei veri secetoase. Etnologul Delia Suiogan, prodecan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, declara “De Sânzâiene mai putem aminti strângerea florilor de sânziene în mănunchiuri mari, înainte de răsăritul soarelui. Coroniţele din florile de Sânzâiene se aşează pe cap, dar şi la icoane, stâlpii porţilor, sau la intrarea în târnaţ sau în şură, prin acest gest dorindu-se a atrage asupra fiinţei sau a spaţiului puterea soarelui, dar şi puterea florilor. Aruncarea coroniţelor pe casă este un alt gest ritualic cu valoare simbolică, prezent în cadrul acestei sărbători! Se citesc foarte multe semne în modul în care aceste coroniţe cad sau rămân pe acoperiş. Alături de foc întâlnim forţa apei neîncepute, roua de pe florile de sânzien. Fetele, dar şi femeile se scăldau în această rouă. Şi focul şi apa au funcţie de purificare a omului, dar şi a spaţiului, producând anularea vechiului, profanului, răului şi instituind o stare de nou, de sacru şi bine!”
Coroniţe de sânzâiene
- În satul românesc, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe din florin de sânziene pe care le aruncă peste casă. Dacă coronița va rămâne agățată și nu cade, e un semn că acolo, în viitorul apropiat, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrează câteva flori pe care le pun sub pernă pentru a-și visa ursitul. În alte zone ale țării, în ziua de Sânziene, se joacă Drăgaica. Acestea merg și joacă pe la case precum călușarii. Jocul constă în sărituri în formă de cruce și îmbrățișări. Se spune că oamenii care primesc Drăgaica vor atrage norocul și vor alunga ghinionul. Aceștia vor avea parte de recolte bogate și spor la muncile câmpului. Drăgaica se sărbătorește prin împărțire de mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, acesta fiind un semn de spor a ceea ce a putut face omul până în acest moment.
- Un alt obicei specific de Sânziene este scăldatul femeilor în apele curgătoare sau în roua dimineții. Atunci când soarele răsare, femeile se spală într-un râu, iar apoi se rostogolesc în iarba plină de rouă. Se spune că femeile care respectă acest obicei vor rămâne curate și sănătoase, se vor spăla de boli și de probleme. Orice neîmplinire va fi rezolvată, iar femeile care își doresc să devină mame au șanse mari să rămână însărcinate.
- În această zi nu se spală, nu se fac treburi casnice și nu se merge la câmp. Se spune că dacă plouă în ziua de Sânziene e semn de belșug și se va face porumb, vin și o seamă de bucate.
Noaptea de Sânziene: ce semnifică și cine sunt Sânzienele
Potrivit credinței populare, în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienle ies și joacă dansul ielelor în locuri retrase, ascunse de ochii lumii. Acest dans nu poate fi obserat de nimeni, iar cel care îl va privi se va îmbolnăvi și nu se va mai vindeca vreodată. Se spune că Sânzienele sunt femei foarte frumoase, asemenea unor zâne, care trăiesc în păduri sau pe câmpii. În noaptea de Sânziene se prind în horă, cântă și dansează. Sânzienele conferă unor plante și buruieni întrebuințări deosebite, acestea putând fi folosite pentru tratarea unor afecțiuni.Sânzienele apără holdele de grindină, aduc rod semănăturilor, ursesc fetele de măritat și contribuie la înmulțirea plantelor și a animalelor. Cei care nu respectă această zi cum se cuvinte pot fi pedepsiți de Sânziene prin boală și neputință. Mai mult, acestea pot aduce vârtejuri, vijelii și grindină, pot lăsa plantele și florile fără leac și miros. Se spune că la răsăritul zilei de Sânziene soarele se spală pe față. Cine îl va privi cu atenție va vedea curgând apă jos sub înfățișarea unor raze lungi, luminoase. În funcție de zona geografică a țării, Sânziana sau Drăgaia mai poartă numele de Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa.
Această noapte magică a inspirat de-a lungul vremii scriitori celebri
- În ,,Descriptio Moldaviae’’, Dimitrie Cantemir arăta că „în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele de ţărani din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de «Drăgaica». O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura. Şi cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă“.
- Sadoveanu, în romanul ,,Noapţile de Sânziene” publicat în 1934 scria: ,,La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmăsarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii…”
- Mircea Eliade în ,,Noaptea de Sânziene’’, roman publicat în 1955: ,, în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească. S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi.”