În prezent, putem vorbi de un declin vizibil al școlii românești, am întâlnit absolvenți care nu știau să facă o cerere, o absolventă de medicină care explica anumite fenomene fiziologice cu greșeli de neconceput (nu știa că sunt biolog), alte exemplare care nu-și aminteau ce materii au studiat. De ce așa ceva? Sigur știți și dumneavoastră! Cauza esențială a afirmațiilor de mai sus este lipsa selecției făcute la nivel liceal sau facultate. Sunt elevi mai puțin dotaţi de natură, dar care pot deveni buni muncitori. Unde sunt școlile profesionale de altădată? Tot ce a fost bun în trecut a dispărut. Migrează mulți în străinătate, am avut ocazia să vad pe viu în ce condiții lucrează, nu prea au instalații automate! O greșeală de fond este cauza schimbării rapide a miniștrilor din Ministerul Educației chiar dacă au fost și persoane care au avut gânduri corecte. În permanență în România apar tineri foarte deștepți racolați rapid de străini fără să investească un dolar. Vinovații, 100% sunt politicienii români. Atenție! Dacă în regnul animal nu ar exista selecția naturală ar fi un dezastru. Nu au acces „gânditorii“, spre norocul nostru. Profesorul care nu trezește interesul copiilor pentru materia predată îl consider mediocru! Cei care nu se informează cu noile cercetări în domeniul calificării devin, culea, și mai buni elevi din clasă! Mă refer la psihopedagogie și disciplinele științifice. Generația mea a dat exemplu ce înseamnă un examen ca să treci din ciclul primar în cel gimnazial, un examen de maturitate (bacalaureat) din 7 materii și examen de admitere la facultate. Profesorul competent, bun psiho-pedagog care este primit la oră cu încredere și bună dispoziție creează respect, atmosferă pozitivă și un randament intelectual pozitiv. Atmosfera contrară generează un randament ele intelectual mai redus, apare teama (reacția sistemului nervos). În numeroasele asistențe la ore în calitate de director coordonator, am constatat și lipsa de pregătire a lecțiilor predate elevilor cum se spune la fotbal „se trăgea de timp“ (superficialitate, fără logică, comparații) dar ,,înflorea“ toceala la elevi. În acest caz, deși profesorul avea nouă ani vechime l-am obligat să întocmească planuri de lecție, primind și avertisment. Activitatea școlară este direct proporțională cu activitatea desfășurată de inspectorii școlari și calitatea șefului inspectoratului. Sunt și excepții pozitive, cadre didactice pasionate pentru munca didactică și o conștiință pozitivă. Din testele date elevilor a reieșit și un aspect deochiat și anume: o clasă a lăudat un profesor care lăsa elevii mai libertini la orele lui, cu rezultate modeste, cu excepția unui număr redus de elevi. Discutând individual cu patru elevi am aflat că aceștia doreau să facă facultatea fiind nemulțumiți de climatul din clasă. Normal, am aplicat codul muncii. Foarte interesant, cei care trebuie să gândească viitorul țării iau măsuri negative. Liceul, care asigură o cultură generală tinerilor datorită unor măsuri lipsite de logică, a eliminat la secția umană: anatomia și fiziologia omului, fizica și chimia înlocuindu-le cu opționale!? Mă gândeam că un fost președinte și profesor lua o poziție critică. Dar liniște, era în pauză! Am întâlnit părinți nemulțumiți, fiind primar la acea dată, am apelat la ministerul de resort, dar pauză. Cei implicație importantă au cele trei materii, anatomia și fiziologia omului îți asigură date pentru viață! Dacă acești elevi doresc să meargă la medicină părinții trebuie să scoată bani pentru meditații. Ce salarii au în general românii? Pot face față să-și mediteze fiul sau abandonează? Ca primar am realizat înfrățiri cu localități din Franța Italia și Olanda. Am văzut pe viu cum se pregătesc copiii chiar în grădiniță din punct de vedere fizic și sportiv. La noi se reduc orele de educație fizică. De ce? Eliminăm sănătatea viitorilor cetățeni? Unde este sporturilor Franța? Vă rog faceți o comparație cu România! Randamentul elevilor este direct proporțional cu calitatea educativă din punct de vedere educativ și științific. Un dascăl care nu poate stăpâni o clasă cu elevi cu observații repetate elimină din start logica fenomenelor științifice din lecții. Un alt exemplu, dascălii notează elevii, când afirmă că nu au pregătit lecția acordând note mici. Am observat direct în asistența efectuată. Am intervenit afirmând să am o discuție individuală cu profesorul și elevul în cauză. Fiind și diriginte am rugat să facă o vizită la domiciliul elevului și să mă informeze. A constatat că a fost o ceartă în familie. Dacă nu eram la asistență elevul lua nota 3. Când luăm o măsură de educație trebuie să cunoaștem pe viu familia elevului. Un alt exemplu, un rol în educație îl reprezintă observația frământărilor elevilor, să aflăm cauza acestora. Pentru a afla cele de mai sus trebuie să existe în mod obligatoriu relații interdisciplinare între profesori, să nu fim pasivi dacă nu suntem diriginți. Nu am avut ocazia să fiu diriginte, după 2 ani am fost numit director adjunct, dar am văzut un elev de clasa a XII- a care a devenit interiorizat, gânditor, cu scăderi la învățătură, mai izolat. Am avut o discuție individuală, mi-a spus că suferă din cauza părinților. Îl obligau să meargă la facultatea de medicină,iar el dorea să rămână inginer. Din start mi-am dat seama că diriginta nu a avut nicio discuție în patru ani cu elevii pe tema orientării școlare și profesionale. Am luat legătura cu tatăl băiatului, un tip mai agitat să nu spun nevrotic. Am aplicat o metodă specială în acest caz. La început cu fotbalul am văzut că merge discuția, apoi ce preferința are cu tipurile de ciorbe a zâmbit și mi-a spus că nu toate îi plac. L-am întrebat ce măsură ia dacă soția îi face mereu ceea ce nu-i place? Va avea discuții cu soția! I-am spus în final că meseria pe care o alege un copil o face din plăcere. Mi-a spus: am înțeles domnule profesor promit că nu mă mai amestec, vă mulțumesc. A doua zi elevul a venit la mine, mi-a mulțumit și am fost îmbrățișat. Un alt aspect, exemplul personal are un mare rol pentru elevi în speță ținuta și comportamentul educatorilor în școală și în afara ei. Lectoratele cu părinții au rol însemnat în lărgirea cunoștințelor, în educația tinerilor și a unor părinți. Dacă dorim să avem o frecvență bună, să evităm criticarea unor elevi în public, discuția să se facă individual, astfel se auto elimină părinții conform celor afirmate mai sus, iar copilul va deveni un crispat în clasă. Trebuie să amintesc cu plăcere de activitatea realizată în perioada pionieratului, profesorii erau implicați în formarea unor deprinderi plăcute, nu manifestau comoditate, astăzi…? Fetele învățau cusături pe etamină, artă culinară, etc. băieții au învățat tâmplărie, construiau modele de colivii pentru păsărele suporturi pentru flori etc. Prin drumețiile organizate am învățat care sunt ciupercile otrăvitoare și cele comestibile etc. Propun următoarele experimente privind educația copiilor și stimularea personalului didactic:
- Organizarea de schimburi de experiență între școli prin acțiuni organizate sub egida inspectoratelor școlare după următorul model: se stabilește o anumită școală unde are loc acțiunea și data acesteia, se invită directorii coordonatori, se face asistență la clasele din școala generală sau liceu în funcție de calificarea directorilor. Se analizează lecția asistată. Apoi, în plen, sunt analizate concluzii în prezența colegilor asistați. Numărul de ședințe de acest tip îl stabilește inspectoratul. Se verifică și documentația profesorului și directorului. Va fi invitat și primarul localității
- În general, școlile comunale studiază agricultura, dar de regulă teoretic. Inspectoratele școlare județene să solicite consiliilor locale și primăriilor suprafețe agricole pentru activități practice, iar orele de curs să fie ultimele în orar, așa se învață agricultură.
- Când am fost ales primar am realizat înfrățirea cu orașe din Franța, Italia, Olanda. Am asistat la orele de biologie în Franța. Am rămas impresionat de dotarea laboratorului. În regimul trecut ministerul învățământului aproviziona inspectoratele școlare cu material didactic diversificat. Fără material didactic nu se face școală. Profesorii pasionați pregătesc și material didactic, dar unde există comoditate se înțelege răspunsul. La unele discipline şcolare se pot face lecții și în natură.
- În România teoretic se discută mult dar practic? Explozia substanțelor periculoase vieții (drogurile) a atins cote alarmante la fel și decesele tinerilor. Familia, școala, organele de ordine trebuie să apese pe „pedala de accelerație“. În România trebuie să se realizeze un învățământ pur (fără profesor cu fustă, devieri de educație sexuală). Şcolile sunt dotate cu medici școlari, profesori de biologie, medici specialiști invitați la orele de biologie și dirigenție. Scopul comun al cetățenilor este creșterea unui tineret sănătos, cu o cultură pozitivă și bine educat. La preșcolari să domine educația privind regulile de comportare la grădiniță, în familie și în societate. Deprinderile nu se formează numai la grădiniță ci prin ieșiri în localitate, excursii în natură etc
- După alegerile din 1992, fiind ales primar (patru mandate), amintindu-mi de viața de pionieri (foarte plăcută) am testat elevii dacă ar fi interesați de a realiza anumite activități organizând „Primăria juvenilă“. S-au înscris mulți elevi de la cele două licee din oraș. S-au înscris elevi și de la școala generală. Deci există preocupare pozitivă din partea tinerilor de a se realiza anumite activități. Am conceput Primăria Juvenilă compusă din primar, viceprimar și 4 consilieri, fiecare consilier să fie ajutat de 4 membri. Consilierii se ocupau de: petrecerea plăcută a timpului liber al colegilor; sprijinirea la domiciliu a persoanelor cu handicap; ecologizarea orașului și a zonei limitrofe; depistarea și luarea de măsuri de combaterea indisciplinei și absențelor de la școală a unor colegi; Viceprimarul coordona activitatea consilierilor și legătura directă cu Primarul. Primarul era împuternicit de către primarul orașului în mod oficial de a le lua legătura cu directorii școlilor pentru rezolvarea unor probleme mai deosebite, de legături directe cu primarul orașului pentru rezolvarea unor probleme deosebite și discutarea unor acțiuni propuse de viceprimar sau consilieri. Sincer vă spun am rămas foarte mulțumit de activitatea lor, cu câtă pasiune lucrau (numai în timpul liber), mă informau și despre greutățile unor familii în caz de decese pentru a primi ajutor din partea primăriei locale etc. Un fost primar juvenil și absolvent de facultate la interviul dat pentru angajare a vorbit de faptul că a fost primar juvenil. Comisia a solicitat să aducă o adeverință de la Primărie. Am eliberat o adeverință cu atribuțiile și reușitele lui. Mi-a telefonat că a fost angajat!
- Participând la ședințe cu părinții și la comitetul pensionarilor (organizat de mine) la Primărie, s-a desprins ideea că există nemulțumiri privind calificativul la elevii din clasele I-IV. Am dat dreptate deoarece nota 10 este mai mobilizatoare pentru elevi decât nota 9. Calificativului FB le cuprinde pe amândouă. (Profesor Viorel Olteanu, licențiat în biologie, Or. Victoria)