Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din orașul Victoria găzduiește de două decenii  Festivalul internaţional de toacă denumit ,,Cântecul care zideşte”. Ediția a XX-a a fost organizată marți, 8 iulie a.c. ,  la care au participat peste 100 de persoane, preoți, copii, părinți,  din zece județe ale ţării şi din afara graniţelor, din Grecia. Delegaţiile  au fost întâpinate de  preoții Daniel Smădu și Octavian Smădu, inițiatorul festivalului. După cum s-a împământenit obiceiul, toți  participanții au mers la sediul Primăriei Victoria, unde au fost întâmpinați de primarul orașului, prof. Camelia Bertea. În fața primăriei s-a format  o adevărată paradă a portului popular. Copiii îmbrăcați în costumele populare specifice zonelor din care provin  au realizat o explozie de culoare de la roșu, galben, maro, albastru la alb și negru. Și primarul Camelia Bertea  a îmbrăcat frumosul costum popular local, ie cu mâneca toată țesută în război,  crătințe brodate și poale albe plisate, un costum imperial în alb și negru.  Grupurile de copii și preoți au cântat în fața primăriei, acompaniați de  instrumentiști talentați, iar preotul Daniel Smădu a mulțumit gazdelor, Primăria și CL Victoria,  pentru primirea călduroasă și sprijinul acordat în organizarea evenimentului. Primarul Camelia Bertea la rândul său a felicitat organizatorii și participanții, iar celor mici le-a oferit dulciuri. De la sediul primăriei, participanții au mers la Biserica unde s-a desfășurat concursul de bătut toaca.

  • ,,Organizarea este impecabilă ca în fiecare an și îi mulțumim preotului Daniel Smădu pentru implicare. Acest  concurs a început în urmă cu 20 de ani și a fost inițiat de pr. Octavian Smădu, tatăl preotului paroh Daniel. Și în acest an Primăria și CL Victoria sunt co-organizatori la acest eveniment, la care sprijinim atât financiar dar și la cazarea preoților și copiilor. Avem peste 10 județe și aproape 100 de oameni veniți la Victoria. Încet, încet acest festival de toacă trece și granițele României, în acest an având participanți din Grecia. Îmi place să spun, eu fiind profesor de geografie, toaca și clopotul păzesc Vf Moldoveanu“ a spus Camelia Bertea, primarul or. Victoria.

Festivalul de toacă atrage în fiecare an copiii care iubesc sunetul acestui instrument religios. O fetiță de 13 ani din Avrig a venit pentru prima dată la acest festival și s-a declarat încântată de organizare.

  • ,,Este primul an în care vin la acest concurs. Am fost atrasă de sunetul de toacă“ a spus Antonia.

Un alt băiețel, de 10 ani, spune că a învățat bătutul de toacă de pe youtube, iar de câțiva ani vine la festival. O definiție pentru toacă și clopot a oferit și Mitropolitul Laurențiu Streza în urmă cu câțiva ani când a participat la acest festival.

  • Clopotul care cheamă la rugăciune pe cei vii, care plânge pe cei morți și care potolește văzduhul, simbolizează trâmbițele pe care îngerii, la sfârșitul veacurilor, le vor suna, pentru ca să vină toți la judecată. Și toaca are o semnificație deosebită pentru că nu se lovește întâmplător, sau în mod dezordonat, ci într-o melodie, într-un ritm anume, cu o anumită tehnică”, spunea Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, despre clopot și toacă.

Despre glasul de toacă, acest obicei ancestral, a vorbit în versurile sale și Mihai Eminescu: „Şi osteniți oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,/ Clopotul vechi umple cu glasul lui sara…“. La festivalurile concurs de bătut toaca sunt atrași mulți copii, când pot demonstra talentul de a mânui  „lemnele cele sunătoare”, ca expresie a credinței, a tradiției multiseculare și a dragostei de frumos.  (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here