De trei decenii, la Crucea-monument de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus se organizează comemorarea luptătorilor și sprijinitorilor Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului. Data evenimentului a fost stabilită de supraviețuitorii Rezistenței, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie. ,,Am ales această sărbătoare pentru că şi Sfântul Ilie a fost prigonit. Aşa am fost şi noi, luptătorii, de către comunişti“ justifica Ion Gavrilă Ogoranu data acestui eveniment anual. În 2025, comemorarea de la Cruce se va organiza în zilele 18,19 și 20 iulie. Se vor aduna din nou supraviețuitorii gulagului comunist atâția cât mai sunt în viață, urmașii lor, dar și mulți localnici pentru a respecta memoria celor care nu mai sunt printre noi. Se vor auzi, ca în fiecare an, numele făgărășenilor uciși în luptă directă cu securitatea comunistă sau în închisorile și lagărele înființate pe întreg cuprinsul țării de regimul comunist. Evenimentul de la Crucea-monument este organizat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu spre neuitarea eroilor anticomuniști.
Povestea Crucii-monument
Era în anul 1952, în ziua de Paşti şi, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât ,,să mergem şi noi la biserică“. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ţinea în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul îşi împlinea frunza şi pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în faţa altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii ,,Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“. Ne gândeam la cei căzuţi dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cozma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă. Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: ,,Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire“. În 1990 mi-am adus aminte de acest legământ şi le-am amintit lui Ilioi şi celorlalţi legământul făcut cu 40 de ani în urmă şi am pornit la realizarea lui. Trupurile morţilor nu aveam de unde le lua, noi nu ştim unde sunt, nimeni n-a venit să ne spună, pe ucigaşi nimeni nu i-a deranjat să spună locul unde i-au aruncat. Rămânea doar să ridicăm o cruce seacă undeva ca amintire. După doi ani de ezitări Mitropolia Sibiului şi stăreţia s-au învoit. Am apelat la arhitectul, fost deţinut politic, Niculiţă Goga, care ne-a îndrumat la minunatul om Anghel Marcu din Bucureşti, care s-a oprit în cele din urmă la proiectul actual. Iată viziunea arhitectului: ,,O singură coloană cu secţiunea pătrată, care poate fi scrisă şi văzută pe patru feţe cu condiţia să o aşezăm într-un loc în care să poată fi văzută şi citită de jur împrejur. Această cruce va primi la partea superioară un text cu litere mari, text închinare pentru eroi. Excludem tot ce este fragil şi vulnerabil. Oamenii aceştia au fost oameni dintr-o bucată. Cred că astfel concepută ca un stâlp de piatră, crucea va purta demn peste secole numele acelor bravi oameni. Aşa să vă ajute Dumnezeu!“ (Anghel Marcu). Sculptorul Constantin Marinete s-a deplasat la cariera Ruşchiţa şi a ales un bloc de marmură albă la faţa locului, din carieră, transportându-l la Bucureşti la atelierul său. Pentru a-l putea tăia a conceput şi a construit un fierăstrău special.
Sfințirea Crucii, 17 octombrie 1995
Am proiectat ca pe cruce să fie trecute numele celor ce au căzut dintre noi, dar şi numele oamenilor care în zona Făgăraş au avut un rol în lupta împotriva comunismului. La început prevedeam că vor fi vreo sută de nume, dar tot numărând am trecut de 500 numai din cei morţi în luptă, executaţi, ucişi la securitate şi în închisori, morţi în urma rănilor primite în închisoare. Bani am dat noi, supravieţuitorii, cât am putut din sărăcia noastră, destul de puţini. Am fost ajutaţi însă de fraţi de-ai noştri din străinătate: Emilia şi Emil Tatu din California, Nicolae Dima în numele societăţii ,,Avram Iancu“ din New York, Nicolae Lungoci din Washington, Alexandru Fonta şi Victor Roşca din Canada, Dumitru Tatu de la Paris şi alţii (cheltuielile s-au ridicat la 3 milioane de lei). De mare ajutor ne-a fost primarul Făgăraşului, Nicolae Ciocan. Fundamentul a fost turnat de meşterul Gheorghe Haşu din Lisa. Sfinţirea crucii s-a făcut în 17 Octombrie 1995.
Primul buchet de flori, al Reginei Ana
Dar mai întâi un episod întâmplat cu două zile înaintea sfinţirii. Era seara târziu. Burniţa mărunt. La lumina farurilor, câţiva supravieţuitori ai rezistenţei făgărăşene şi mai mulţi tineri, urmaşi de-ai luptătorilor, lucrasem toată ziua în ploaie şi arătam ca după o aşa muncă. Pe aleea de intrare au oprit câteva maşini şi din una a coborât o femeie îmbrăcată simplu, cu faţa deschisă, care a dorit să ştie ce se lucrează. Era Majestatea Sa Regina Ana. Mitropolitul Ardealului i-a dat explicaţii şi ne-a prezentat Majestăţii Sale.
– Majestate, cei înscrişi pe cruce au luptat şi au murit pentru credinţă, ţară şi regalitate.
La scurt timp după întâlnire, pe piedestalul crucii a fost depus un buchet de flori. Era buchetul de flori pe care Regina l-a găsit în camera ei. A fost primul buchet de flori care s-a depus în cinstea celor înscrişi pe cruce.
Numele eroilor sculptate în marmură
Cu litere mari în relief, în marmură au fost săpate cuvintele: ,,Ei au murit pentru credinţă, neam şi libertate“. În primul rând l-am trecut pe cel despre care vorbesc încă munţii, pădurile, izvoarele şi inimile oamenilor din partea locului, pe Părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii până în 1948. Deşi plouase câteva zile şi munţii au fost în ceaţă, în Duminica sfinţirii vremea s-a răzbunat, munţii erau limpezi, soarele strălucea neaua de pe creştetul lor. Pădurile se prezentau gătite în toate culorile curcubeului ieşite de sub măiestria toamnei. La amiazi, biserica şi curtea mănăstirii erau neîncăpătoare pentru mulţimea sosită din toate satele şi din toată ţara. Era pentru prima dată când cei care am supravieţuit din lupta anticomunistă din Țara Făgăraşului ne aflam la un loc. Îmbrăţişări, lacrimi, amintiri tragice, sute de femei îmbrăcate în doliul pe care nu l-au părăsit de 40 de ani şi pe care-l vor duce în mormânt, tineri cu sufletul deschis căutând să înţeleagă ce-a fost atunci pe aceste locuri. Comandantul Garnizoanei Făgăraş a ţinut să fie prezent cu două plutoane de ostaşi care au făcut de gardă în jurul crucii. ,,Aici au luptat şi au murit ofiţeri şi ostaşi din Armata Regală şi am venit să-i cinstim“ spusese comandantul. În sunetul clopotelor mănăstirii a început slujba de pomenire oficiată de preoţi ortodocşi şi greco-catolici în frunte cu mitropolitul Ardealului. Printre ei, în primul rând preoţi care au suferit pentru Hristos şi neam. Am evitat cuvântări pompoase, am amintit doar legământul nostru luat cu 40 de ani în urmă, am mulţumit lui Dumnezeu şi celor care ne-au ajutat să ridicăm crucea. Am citit numele celor mai bine de 500 de oameni morţi dintre noi. Olimpiu Borzea şi Ioan Victor Pică au depănat amintiri. Am propus şi s-a primit ca în fiecare an în prima Duminică după Sf. Ilie să ne adunăm aici şi să ne aducem aminte de cei morţi. La sfârşit, din toate piepturile a izbucnit ,,Imnul fratelui de cruce căzut“ şi pe care spre mirarea unora îl ştia toată lumea. Cântecul se-mpletea cu adierea vântului prin cetina brazilor, cu vuietul apelor repezi de munte, cu ecoul văilor şi stâncilor. Era cântecul pe care îl intonam noi atunci în luptă ori de câte ori cădea unul dintre noi”. (Ion Gavrilă Ogoranu)
,,Idealurile sunt permanente pentru toate timpurile“
De atunci, în fiecare an, în prima duminecă după sărbătoarea Sfântului Ilie, oamenii se adună la Cruce să-i comemoreze pe cei ce s-au dus la cele sfinte. Pentru Ion Gavrilă Ogoranu, fondatorul acţiunii, ultima comemorare a fost cea din 2005. „ Deşi suntem la vârste înintate, noi nu ne-am terminat încă datoria faţă de ţară, noi nu ieşim la pensie decât atunci când ne vor bate cuiele. Şi avem datoria ca idealurile noastre să le trecem în mâna unor tineri care să ducă mai departe steagul tinerilor de acum 60 de ani. Vrând ca ţara noastră să rămînă apropiată de Dumnezeu în aşa fel încât spiritul creştin să se reverse în toate domeniile de activitate ale ţării, în cultură, în justiţie, în legi, în obiceiuri, artă. Noi nu ne-am terminat misiunea odată cu trecerea comunismului, idealurile sunt permanente pentru toate timpurile. Suntem puţini, dar întotdeauna cei puţini au fost purtători de idealuri înalte şi de biruinţă“ a spus Ion Gavrilă Ogoranu la comemorarea desfăşurată la Crucea de la Mănăstirea Brîncoveanu în iulie 2005. (Lucia BAKI)
