Site icon Monitorul de Făgăraș

  Titularizare 2025. La mare căutare, posturile de educator. Proba scrisă se va susține marți. Peste 1.300 de candidați vor o catedră în școlile din județul Brașov

 

După elevi a venit rândul dascălilor să aibă emoții. Proba scrisă la examenul de titularizare  se desfășoară marți, 15 iulie, începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din municipiul București. Titularizarea este  concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar, care constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. La această probă pot participa candidații care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5. Potrivit Ministerului Educației, în această situație sunt peste 39.700 de candidați, dintre care peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.

 Peste 1300 candidați

În județul Brașov vor susține proba scrisă 1.355 de candidaţi, iar examenul va avea loc în patru centre de examen: Colegiul „Nicolae Titulescu”, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” şi Colegiul Tehnic „Transilvania”  şi Şcoala Gimnazială nr. 30 din Brașov. Durata probei scrise (4 ore) poate fi prelungită cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).  În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.

 La mare căutare posturile de educator

Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru susținerea probei scrise la discipline precum:

Ești titular dacă ai și post

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire calificată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Doar că, pentru titularizare, e nevoie să existe și catedră vacantă. În caz contrar, ceea ce se întâmplă adesea, chiar și cu notă mare, candidații nu vor putea ocupa decât post temporar, de un an școlar, ca suplinitor.
În județul Brașov  sunt scoase la concurs 333 de posturi complete cu angajare pe perioadă nedeterminată, iar alte 90 sunt incomplete. De asemenea, mai sunt 611 posturi complete cu angajare pe perioadă determinată, iar alte 1.388 de posturi sunt incomplete. Posturile incomplete, că sunt pe perioadă determinată sau nedeterminată, pot fi combinate pentru a forma catedre întregi.

 

 

Exit mobile version