Salvatorii montani din cadrul formațiunii Salvamont Victoria, împreună cu Thomas Bross, reprezentant al Asociației Salvatorilor Montani din Victoria, și un prieten al echipei, au intervenit pe traseul din Valea Sâmbetei pentru a repara un pod distrus de viiturile din ultimele luni.
- ,, Podul care asigura traversarea pârâului fusese aproape distrus, iar malul s-a surpat, făcând imposibilă consolidarea în poziția inițială și transformându-l într-un pericol pentru turiști. Astfel, s-a luat decizia relocării acestuia cu aproximativ 50 de metri mai sus, într-o zonă mai stabilă, unde turiștii pot traversa în siguranță cursul de apă. Salvatorii montani sunt permanent preocupați de siguranța celor care aleg să parcurgă traseele montane. Acestia efectuează frecvent patrulări preventive pentru a verifica starea potecilor și intervin prompt ori de câte ori este nevoie, astfel încât turiștii să se poată bucura de munte în cele mai bune condiții de siguranță, în special pe traseele din județul Brașov“ au explicat salvatorii montani.

















