Site icon Monitorul de Făgăraș

,,Emoție“, prima expoziție a artistei Nicoleta Opriș. Vernisajul, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș, 1 august, ora 18.00. ,,Este  o invitație la sinceritate, trăire și întoarcere acasă“ spune artista

 

În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, Sala Tronului din Cetatea Făgăraș va găzdui expoziția de pictură „Emoție”, prima expoziție personală a artistei Nicoleta Opriș, născută în Făgăraș. Expoziția poate fi vizitată în timpul programului obișnuit de vizitare al cetății, iar accesul la expoziție este gratuit. Deschiderea oficială va avea loc în cadrul unui vernisaj organizat pe 1 august, de la ora 18:00, în prezența artistei. Cu această ocazie, Nicoleta Opriș îi va conduce personal pe cei prezenți prin expoziție și va vorbi despre lucrările sale, inspirație și emoțiile care au stat la baza fiecărui tablou. Publicul este invitat cu drag, iar pentru o atmosferă plăcută va fi organizat un moment de socializare cu gustări. Curatorul expoziției este dr.Răzvan C. Pop, manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu,  istoric și om de cultură, alături de curatorul invitat, artista plastică Anca Costea, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Despre expoziție

Tema acestei expoziții s-a născut dintr-o nevoie profundă de a explora și de a împărtăși trăirile care ne definesc ca oameni. „Emoția” este, poate, cea mai sinceră formă de comunicare, aceea care nu are nevoie de cuvinte. Fiecare tablou surprinde o fațetă aparte a emoției, apropierea dintre părinte și copil, iubirea dintre îndrăgostiți, legătura caldă dintre un copil și animalulsău sau atașamentul profund față de locul natal. Pentru artistă, acel loc este Făgărașul   cu Cetatea sa impunătoare și amintirea căminului său. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 august – 15 septembrie 2025, în Sala Tronului.

 Să o cunoaștem pe Nicoleta Opriș

Nicoleta Opriș este absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în domeniul artelor vizuale, restauratoare de formație și membră afiliată a Uniunii Artiștilor din Sibiu. Este o prezență activă în viața culturală și socială a orașului. Nicoleta este profesoară titulară de arte vizuale și este cunoscută pentru proiectele comunitare prin care a adus culoare și inspirație în școli, grădinițe, spitale și spații publice din regiune.

 

 

Exit mobile version