Caravana9 ajunge la Victoria, duminică. Evenimentul îmbină arta, comunitatea și cine simbolice

0
400

 

Fundația9 împlinește 9 ani și a pornit la drum vara aceasta cu Caravana9, într-un turneu național care aduce laolaltă artiști, jurnaliști și comunități locale, construind o rețea vie de mici centre culturale în mișcare la Timișoara, Suceava, Eforie Sud, Călărași, Reșița, Drobeta Turnu-Severin, Victoria, Siret și Brașov. Duminică, 10 august, Fundația9, în parteneriat cu Primăria Victoria, alături de Dana Diminescu (Fundația Verde 2000) și EUNIC România, vă invită, cu mic cu mare, la o masă comunitară deschisă tuturor celor din Victoria și împrejurimi.

,,Începând cu ora 19:00, ne dăm întâlnire în spatele primăriei Victoria, la foișoare, pentru o seară de vară specială, care celebrează aniversarea a 9 ani de Fundația9 și finalul rezidenței Reclaiming Post-Industrial Futures, în care Ana Barbu și  Daniel Semenciuc au explorat orașul ca pe un teritoriu viu, unde istoria industrială se întâlnește cu imaginarul contemporan“ spun organizatorii.

Victoria: orașul-grădină și memoriile sale industriale

Între 1 și 14 august, cei doi artiști au fost invitați să lucreze în Victoria ca parte a programului internațional Reclaiming Post-Industrial Futures, inițiat de EUNIC România și curatoarea Ilinca Păun Constantinescu, în colaborare cu opt instituții culturale europene.

  • „Post-industrialismul nu e doar o istorie. E o atmosferă, o ezitare. O privire în gol înainte de a păși pe o gresie fisurată – fără să știi dacă dedesubt e un ciob, sau doar o amintire”, spune Daniel Semenciuc, arhitect și artist vizual format la Yale și UNArte, care a crescut în România post-industrială.

Ajuns în Victoria, Daniel a descoperit un oraș care i-a amintit de Ștei – locul copilăriei sale, construit în jurul unei mine de uraniu. „În prima seară, o simplă plimbare a devenit un safari post-apocaliptic printre sârme și buruieni. Apoi, deja-vu: o piscină publică abandonată, ca în Ștei. Același beton, aceleași graffiti, aceeași tăcere.”

Alături de el, artista Ana Barbu, care trăiește într-un sat din Bărăgan, a imaginat în Victoria grădini comunitare pornind de la ruine industriale – un exercițiu de regenerare lentă, poetică și colaborativă, în care terenurile părăsite devin spații fertile pentru idei și viitoruri împărtășite. Programul include un atelier artistic, o cină comunitară inspirată din rețetele combinatului chimic și o proiecție de film în aer liber — o seară de vară care celebrează prezența, memoria și conectarea umană.

Programul Caravana9 la Victoria include:

10 AUGUST – DUMINICĂ
Foișoarele din spatele Primăriei Victoria

 18:00 – Atelier „Care-i faza cu arta contemporană?”
Artista Ana Barbu provoacă publicul să își imagineze grădini comunitare pornind de la ruine, pârloage și posibilități. Un atelier de joacă, reflecție și utopie adresat publicului tânăr și curios.

 19:00 – Cină comunitară
Inspirată de ingeniozitatea culinară a fabricii din Victoria în epoca de aur, cina propune mai mult decât un prilej de a mânca împreună — un gest de grijă, convivialitate și memorie colectivă.

Meniul: O tocană de cartofi la ceaun, cu slănină și legume adunate dintre blocuri și grădini de sat. Slănină și ceapă rumenite lent pe reșou, în tava de inox sudată cu grijă la atelierul de fiareri. Omleta vine de la secția 7 – de pulbere –, cu ouă aduse de navetiștii de dimineață. Alături, murături și pâine neagră, cât să înmoaie discuțiile. La desert, cremă de zahăr ars de la laboratorul de cercetare și budincă de mac cu flori intoxicante. Iar de băut – vin urban, biodinamic, de la streașină, și licori cu fructe de sezon. Și, desigur, câteva surprize.

Vor contribui cu preparate: Nelu Man (fost bucătar la cantina combinatului timp de 20 de ani), Camelia Bertea (primar al Orașului Victoria), Dana Diminescu (născută în Victoria, sociolog și artist, profesor conferențiar la Institutul Politehnic din Paris), Marlene Herberth (jumătate din Kraftmade, o țesătoare de fire și idei, păstrătoare de rețete și înțelepciuni străvechi).

Ora 21:00 – Proiecție de film: „Balanța”
Un clasic al cinematografiei românești regizat de Lucian Pintilie (1992), primul film românesc restaurat 4K de BRD alături de Fundația9 în 2020. Proiecție în aer liber.

Rezidența de la Victoria este găzduită de Fundația Verde 2000 / Combinatul Chimic Viromet, cu sprijinul Fundației9, în cadrul Caravanei9.

  • Fundația Verde 2000, înființată de profesorul Nicolae Iuliu Diminescu (1939–2024), găzduiește rezidența în cadrul fostului combinat chimic Viromet, continuând o viziune inovatoare asupra educației ecologice și artistice.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here