Site icon Monitorul de Făgăraș

Trenuri anulate pe zeci de rute feroviare, după ce CFR Călători nu a găsit o soluție pentru datoriile uriașe. Lista completă

FOTO clubferoviar.ro

CFR Călători a anunțat anularea a zeci de curse feroviare pe rute din întreaga țară, după ce compania nu a reușit să-și achite la timp facturile către administratorul rețelei feroviare, arată Adevărul.

La începutul săptămânii, CFR Călători promitea că va găsi o soluție la problemele financiare. Însă compania a recunoscut oficial că se află în imposibilitatea de a achita facturile scadente către CFR SA, administratorul rețelei feroviare, în valoare de peste 40 de milioane de lei.

CFR Călători susține că are de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) peste 139 de milioane de lei, însă până acum a primit doar 7,8 milioane, sumă insuficientă pentru stingerea datoriilor. În paralel, compania a achitat 13 milioane către CFR SA, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a evita anulările.

Anunțul companiei

Într-un comunicat oficial, CFR Călători a confirmat problemele financiare și imposibilitatea de a-și respecta obligațiile contractuale: „CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloarea facturilor pentru tariful de utilizare a infrastructurii, în valoare de 41,4 milioane de lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară peste 139 milioane lei, a fost achitată doar suma de 7,8 milioane de lei, intrată în conturile CFR Călători la data de 26.08.2025.

Cu toate acestea, CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane lei și întreprinde în continuare demersurile necesare pentru încasarea sumelor datorate de ARF, precum și pentru plata datoriilor către CFR SA și alți furnizori de servicii.

Menționăm că, dacă pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației, suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente. CFR Călători cere scuze publicului călător pentru inconvenientele care pot apărea și face tot ce este posibil pentru a limita impactul acestora”, se arată în comunicatul companiei.

Lista trenurilor anulate

Site-ul de specialitate clubferoviar.ro a publicat și lista trenurilor care vor fi anulate:

Situația la Transferoviar Călători

II) Conform Notificării CFR SA nr. 1/3473 din data de 20.08.2025 emisă ca urmare a neachitării datoriilor restante ale Transferoviar Călători SRL, se dispune suspendarea următoarelor trase aparținând Transferoviar Călători SRL:

C.1. a) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10057 și 10058 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Adjud și retur.

2. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10240, 10247, 10257 și 10252 SE ANULEAZĂ în relația Măneciu – Ploiești Sud și retur.

3. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10235 și 10220 SE ANULEAZĂ în relația Ploiesti Sud – Slănic și retur

4. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10354 și 10355 SE ANULEAZĂ în relația Nehoiașu Hm – Buzău și retur.

5. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10412, 10413, 10414 și 10415 SE ANULEAZĂ în relația Nehoiașu Hm – Buzău și retur.

D 1. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10071 și 10072 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Galați și retur.

6. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10023 și 10024 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Brașov și retur.

7. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10030 și 10031 SE ANULEAZĂ în relația Cluj Napoca – Brașov și retur.

Exit mobile version