Plata cu ora pentru profesori ar putea fi diferențiată între rural și urban, din 2026

0
422
FOTO: EduPedu

Daniel David a declarat că ministerul ia în calcul diferențierea plății cu ora pentru profesori, în funcție de mediul în care predau. „Una este mediul rural, alta este mediul urban. Putem gândi sume diferite pentru anul viitor”, a precizat ministrul Educației și Cercetării într-un interviu la  Antena 3, pe 26 august.

Dintre titulari, cred că în jur de 40% mai luau și plata cu ora, a susținut Daniel David.

Plata cu ora potrivit legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Informații de context

Ministrul Educației spunea pe 14 august, la Euronews România: „vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a explicat ce înseamnă creșterea normei didactice de predare și cum vor fi afectați profesorii:

„Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse. I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă. Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilorNeavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here